A început să mă intereseze cum și ce gândește Europa despre noi. Ori e prea naivă, ori habar nu are, ori plutește în alte sfere, ori nu-i pasă! Așa mi se pare de o vreme, privind dintr-o anume perspectivă.
Am fost la un atelier de lucru promovat de GRADO, un grup constituit cu scopul apărării drepturilor omului. Tema privea condițiile de detenție și reintegrarea în societate a persoanelor condamnate. Au răspuns prezent oameni ce au contact direct cu segmentul acesta și discuțiile au fost animate… Mă rog, din sală a lipsit persoana proaspăt ieșită din regimul de detenție, neinvitată desigur, căci, în rest, judecători, procurori, avocați, funcționari din sistemul de probațiune, polițiști, reprezentați ai Direcției de Statistică, ai societății civile… erau din belșug!
Ni se prezintă un succes: decizia Curții Europene a Drepturilor Omului de condamnare a Statului Român la 20.000 euro pentru nerespectarea regimului de detenție… Adică, pe scurt, pentru că un condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie nu a avut în închisoare cei patru metri pătrați necesari unei detenții normale, a fost lipsit de mobilierul apt traiului de zi cu zi și și-a pierdut 12 dinți din cei 26 pe care îi avea la intrarea în pușcărie. Nu zâmbiți, cam așa! Că acest Iacov Stanciu a mai câștigat câțiva bani, între 8.000 și 15.000 euro, iar acum, pentru că mergeau condamnările pe bandă, s-a suspendat soluționarea cauzelor de gen, pentru un an, Statul Român urmând a trimite note cu sumele necesare pentru a fi alocate spațiilor de detenție….
Ce mi se pare mie este că această CEDO nu are habar că, în Justiția română, un judecător, un grefier, un arhivar, un polițist nu au patru metri pătrați la dispoziție, că, în biroul Serviciului de probațiune, cei șapte funcționari din orașul meu nu au nici ei patru metri pătrați, că parodontoză faci și în libertate și că, datorită lipsei veniturilor nu-ți permiți tratament și îți pierzi toți dinții… că la noi ar trebui construite hectare de pușcării…. CEDO e îngrijorată că, după executarea pedepsei, societatea are un grad de impermeabilitate și nu-l acceptă pe fostul condamnat într-un loc de muncă… Oooooo, dar de absolvenții de învățământ superior, eminenți, care își încearcă norocul la tot felul de concursuri și nu intră pe un post nenorocit, o fi auzit? Dar de supercalificații, ce au peste 50 de ani, fără nicio șansă ?
Colega mea, grefier Silvia Corbu, a decedat la începutul acestei săptămâni, la numai 40 de ani, lăsând în urma sa un băiețel de zece ani, pe care îl creștea singură. Lucra într-un birou supraaglomerat, stătea până noaptea târziu, căra de dosare din arhivă în birou, apoi în sală, apoi iar în arhivă, cât era ziua de lungă. Computeriza lucrări la nesfârșit, ținea minte tot și era într-o cursă contracronometru zi de zi. A învățat pentru asta mult, a fost un om cuminte și serios. S-a îmbolnăvit muncind și nu a dat Statul în judecată. Și-a purtat suferința pe picioare, în tăcere, tăind bucată cu bucată din trupul invadat de boală..
Pe ea, Europa nu a mai apărat-o în niciun fel! Ea a ieșit din viață fără nimic, domnul Iacov a rămas în viață, cu 20.000 euro în buzunar. Condamnați la detenție au fost amândoi… însă, în sisteme diferite!
Roxana CONSTANTINESCU este avocat în Baroul Buzău