Concursurile pentru funcțiile de manager ale instituțiilor de cultură subordonate Consiliului Județean vor fi reluate! Este vorba despre posturile de conducere ale Muzeului Județean, Teatrului „G. Ciprian” și Bibliotecii „Vasile Voiculescu”, posturi la care au fost deja anunțați concurenții acceptați/respinși pentru probele următoare: evaluarea proiectului de management, respectiv susținerea proiectului în cadrul unui interviu înregistrat video.
Decizia aparține conducerii Consiliului Județean ca urmare a „solicitărilor de clarificări, formulate de unii candidați sau potențiali candidați, în procedura de organizare a concursurilor”.
Odată cu anunțarea candidaților respinși, mai multe voci au contestat modul în care au fost alese condițiile de acceptare în concurs. „Am luat decizia de a reluarea procedurile și actualizarea documentațiilor pentru a elimina orice suspiciune privind interpretarea condițiilor de concurs”, a declarat președintele Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu.
Executivul Consiliului Județean urmează să promoveze un proiect de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor județeni.
La această ora candidații admiși la concurs sunt: Iulia Irimia la Biblioteca Județeană, Daniel Costache la Muzeul Județean și Gina Chivulescu și Cristian Șofron la Teatrul „G. Ciprian”. Cei respinși sunt: Sorin Burlacu (Biblioteca Județeană – „nu îndeplineşte condiţiile de studii solicitate”), Mădălina Oprea (Muzeul Județean – „proiectul nu respectă cerințele din anunțul public și regulamentul aprobat de Consiliul Județean”), Laurențiu Grigoraș (Muzeul Județean – „nu îndeplinește condiția privind experiența managerială de minim 5 ani sau pregătirea managerială atestată prin certificate de absolvire”).