Concurs pentru şefia Îmbunătăţirilor Funciare buzoiene

         * Actualul director, ing. Claudiu Carpen, este hotărât să participe la concursul din octombrie

         După ce în urmă cu mai bine de o lună, ministrul Agriculturii a numit noi directori la conducerea unor instituţii subordonate, printre care şi Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), se pregătesc schimbări şi în teritoriu. Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, în luna octombrie vor fi organizate concursuri pentru şefia mai multor filiale judeţene printre care şi cea a judeţului Buzău.

     Pentru a participa la concurs, candidaţii care vizează ocuparea funcţiei de conducere a filialei buzoiene vor trebui să aibă studii de specialitate tehnice/ economice/ juridice absolvite cu diplomă de licenţă, cunoştinţe de operare pe calculator, vechime în specialitate de minimum doi ani în domeniul de îmbunătăţiri funciare sau de minimum patru ani pentru alte specializări.

         Până în prezent, un prim candidat pentru această funcţie este actualul director, ing. Claudiu Carpen, care ne-a declarat că este hotărât să participe la concursul din octombrie.

         În prezent, după reorganizarea instituţiei, din cei 73 de salariaţi ai ANIF Buzău doar 18 funcţionari au fost reangajaţi în noua agenţie de îmbunătăţiri funciare. În privinţa amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, sucursala buzoiană administrează în total 203.000 hectare de terenuri cu lucrări de combaterea eroziunii solului, desecare şi irigabile. Dintre acestea, pe cele mai mari suprafeţe au fost făcute desecări, lucrări efectuate pe120.000 hectare, în timp ce pe 53.000 hectare au fost făcute amenajări de combaterea eroziunii solului, iar suprafeţele irigabile sunt de 30.000 hectare.