Așa cum era de așteptat, comisia de validare a candidaturilor la funcțiile de conducere ale organizației județene a Partidului Național Liberal, ce vor fi adjudecate în urma votului delegaților la Conferința județeană a PNL, care va avea loc joi după-amiază, a micșorat numărul celor care aspirau să ajungă în structurile de conducere ale liberalilor buzoieni.
Astfel, au fost respinse două candidaturi la funcția de președinte al organizației, lupta finală urmând să se poarte între patru candidați: președintele interimar al organizației, deputatul Cristinel Romanescu, președintele ales al organizației municipale, consilierul județean Adrian Zoican, profesorul Maria Pâslaru, care a candidat și la funcția de președinte pe municipiu, și avocatul Lucian Sălcuțan, și el fost candidat la șefia municipiului. Au dispărut, deci, din schemă, profesorul Alin Văleanu, care a fost, din vara anului trecut, doar o apariție episodică la partid, și consilierul județean Ion Nicolae, fost secretar general al organizației, exclus din partid, dar care a contestat în instanță atât excluderea, cât și ordinul prefectului de încetare înainte de termen a mandatului de consilier.
Acesta din urmă a remis redacției OPINIA un fel de drept la replică, jumătate prin SMS, jumătate telefonic, în care a ținut să precizeze că nu a fost niciodată membru al Partidului Liberal Reformator – ci doar a asigurat consultanță la Buzău în perioada de început al acestei formațiuni politice – și nici în Partidul Poporului-Dan Diaconescu, traseismul său politic rezumându-se doar la formațiunea condusă de Gigi Becali și la PNL. ,,Cine ridică sabia, de sabie va pieri”, a încheiat apoteotic Nicolae SMS-ul trimis în miez de noapte.
Comisia de validare a candidaturilor a micșorat și numărul aspiranților la cele două funcții de prim-vicepreședinte, prin eliminarea lui Alin Văleanu; așadar, pentru postul de prim-vicepreședinte pentru strategii și comunicare vor candida consilierul județean Emilia Babiuc, președintele Oganizației de Femei, consilierul județean Raul Florescu și fostul secretar de stat la Ministerul Mediului Ionuț Iuga, iar pentru cel pentru politici publice se vor bate fostul deputat Erland Cocei, consilierul județean Georgian Calotă și de Ion Ene.
De asemenea, pentru cele opt funcții de vicepreședinte candidează 28 de persoane – printre care se numără și membri de notorietate ai organizației, precum consilierii județeni Grigore Nedelcu, Claudiu Carpen, Emilia Babiuc, Liviu Adrian Enescu, Nicolae Mărăcine, consilierul local Nicu Liviu Bănică, vicepreședintele Organizației de Tineret, Irina Grigore, prim-vicepreședintele ales al organizației municipale Vasile Olariu, directorul economic al Companiei de Apă, Dragomir Văsâi – iar pentru cele 15 de membru în Biroul Permanent Județean s-au înscris 61 de candidați. (C.B.)