Concert IRIS la Buzău, într-o nouă formulă!

   Iris se întoarce! Trăiască Iris! Într-o nouă formulă, avându-l ca solist pe Costi Sandu (ex-Direcţia 5, Krypton, Metrock, Act) legendara trupă, cu un sound proaspăt şi piese noi-nouţe, va concerta în premieră la Buzău sâmbăta aceasta, de la ora între 20,00, în Club No Limit. 

   Nelu Dumitrescu (tobe, membru fondator al trupei), Relu Marin (claviaturi), Nuţu Olteanu (chitară, membru fondator al trupei), Costi Sandu (voce), Alin Moise (chitară) şi George Costinescu (chitară bass) vin în premieră să le prezinte buzoienilor piesele noi la care au lucrat şi motivele să creadă încă o data că notorietatea şi succesul unei trupe nu constă într-o singură voce.

   Reamintim că vocea re­prezentativă a trupei rock cu cea mai mare notorietate Cristi Minculescu, a părăsit trupa Iris în vară, în luna iulie, împreună cu Valter Popa şi Doru Borobeică, iar Nelu Dumitrescu a decis să continue proiectul cu Nuţu Olteanu şi  cu alţi patru muzicieni. Chiar toboşarul a făcut anunţul pe pagina de Facebook a trupei Iris: „Începând cu data de 27 august 2017, a încetat colaborarea cu formaţia Iris a domnilor Borobeică Doruleţ, Cristian Minculescu şi Valter Popa. Trupa Iris merge mai departe, îşi urmează calea pe care şi-a ales-o în 1975“.  

Un nou război Nelu Dumitrescu – Minculescu

   Fondatorul trupei, Nelu Dumitrescu, anunţase încă din iulie că la finalul lunii august se încheie contractul pe care Minculescu l-a semnat cu Iris şi că, din acel moment, fiecare va începe alte proiecte. „Eu m-am tratat de cancer timp de şapte luni. După ce am venit din spital, mi-au întors spatele. Aşa se întâmplă de un an. În timpul ăsta, el (Cristi Minculescu, n.r.) i-a convins pe ceilalţi doi, Valter Popa şi Doru Borobeică, să îşi facă drumul lor. Eu o să rămân cu Relu Marin. La o vârstă înaintată, nu te mai poţi juca. Eşti în linie dreaptă. Este treaba lor. O să spună că nu ne mai înţelegem muzical“, a declarat la acel moment Nelu Dumitrescu.

Conflictul s-a mutat în instanţă

   În timp ce Iris concertează în noua formulă, bateristul a fost acţionat în judecată de către cei trei muzicieni care au părăsit formaţia. Obiectul procesului pe care Cristi Minculescu, Valter Popa şi Doru Borobeică i l-au intentat lui Nelu Dumitrescu şi Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci este „proprietatea intelectuală“. Practic, cei trei revendică ei numele Iris, contestând faptul că Nelu Dumitrescu deţine marca şi numele formaţiei. Este pentru a doua oară când Cristi Minculescu părăseşte Iris. Prima dată când solistul a plecat din Iris a fost în 2012, atunci când s-a stabilit în Germania şi a înfiinţat acolo o nouă formaţie, Lotus. Trupa nu a avut succesul pe care îl aştepta Cristi Minculescu, iar acesta s-a întors la un moment dat în Iris.