Comunitarul buzoian cu aspirații de polițist, „vedetă“ pe Facebook

    O fotografie cu un polițist local a devenit virală după ce a ajuns pe Facebook. Organul de ordine, despre care se precizează că este din Buzău, a fost surprins într-un magazin, purtând o cămașă cu însemnele Poliției Române, pe care are atașați epoleți ai Poliției Locale.

    „Această fotografie ne-a fost trimisă de un prieten din Mun. Buzău și a fost făcută într-un magazin din localitate. După cum bine vedeți, impostura, nesimțirea și tupeul fac o casă destul de bună cu gardienii publici din Buzău. Nu, cel din fotografie nu este polițist, este doar un local care poartă fără niciun drept, o cămașă care face parte din uniforma polițiștilor, din cadrul Poliției Române. Ia să vedem, se sesizează cineva din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 292 din Codul de Procedură Penală și să efectueze cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 258/alin.3 din Codul Penal ?! Hai să distribuim această fotografie și să terminăm odată cu impostura ! Mulțumim”, se arată în textul care însoțește imaginea pe Facebook.