Am privit plictisit la marea aniversare a unui sfert de secol de la căderea comunismului, dublată în subliminal de o comemorare a mortului viu care încă e comunismul. De la stânga la dreapta și invers, partidele put de comunism.
Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și încă o mie și unu de demnitari refuză fireasca și demna eutanasiere, preferând cu nerușinare o conectare piratată la aparatura ideologiei capitaliste „de cumetrie”.
Primul, mai ieri, a condamnat vehement abaterea de la „principiile socialismului”. Celălalt și-a predat la termen, resemnat, mandatul prezidențial, prin noncombat în fața securității poporului, iar Traian Băsescu a încins în Parlament o manea acompaniată de fluierașii lui Vadim, condamnând comunismul utopic, cu excepția comunismului real din Vladimir Tismăneanu și din el însuși.
Exorcizarea a fost amânată sine die. Căderea și condamnarea reală a comunismului va avea loc atunci când Ion Iliescu va fi după gratii. Marea întrunire de la București, organizată la inițiativa lui Emil Constantinescu, e anacronică. Comunismul real nu poate fi condamnat decât de un tribunal calificat. În Parlamentul Românei a fost condamnat doar comunismul din Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Comunismul real a căzut doar de ochii lumii, precum pisica răsucită cu măiestrie în aer.