Comunicat: ,,PRO România a cinstit eroii Revoluției”

,,Zi plină de emoții, sâmbăta trecută, în fața Primăriei Buzău, unde reprezentanți ai Armatei, Poliției și Jandarmeriei au adus un omagiu eroilor buzoieni care au făcut sacrificiul suprem pentru a aduce li­bertatea în decembrie 1989”, se arată într-un comunicat de presă al organizației județene a PRO România.

În prezența câtorva zeci de revoluționari, dar și a urmașilor celor care și-au dat viața ca românii să trăiască în democrație, a avut loc o slujbă religioasă de pomenire, se mai arată în comunicatul citat.

,,Acesta nu înainte ca Lionel Zosner, poate cel mai cunoscut dintre cei care în decembrie 1989 au strigat <Libertate!>,  să țină un speach despre ce a fost, este și va fi  Revoluția în conștiința românilor. Apoi s-a trecut la depunerea de coroane de flori din partea reprezentanților celor mai importante instituții ale statului, și nu numai, din municipiu și județ. Festivitatea a fost încheiată pe muzica fanfarei militare în pas de defilare de cele trei detașamente prezente, ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apă­rării Naționale. De menționat, lucru foarte important în economia politică a acestei manifestări, că singura formațiune politică ce a depus o coroană de flori în memoria eroilor revoluției a fost PRO România Buzău. Delegația buzoiană a fost condusă de Viorel Dobre, membru în Comitetul de Coordonare al Filialei locale, și de Viorel  Ștefu, alt membru important al acestui comitet, care s-a alăturat recent formațiunii de la Buzău”, se mai arată în comunicatul de presă al organizației județene a PRO România.