Compact aduce pasiunea pentru rock la Buzău

   Dacă weekendul acesta este dedicat plecărilor în afara județului, pentru a profita de zilele libere în lanț cu ocazia sărbătorii de 1 Mai și vremii frumoase, săptămâna viitoare va fi vremea concertelor, iar liderii weekendului următor vor fi membrii trupei rock Compact.

   Liderul Paul Ciuci va cânta, alături de instrumentiștii săi, melodii vechi ale anilor 80 de pe albumul „Formații Rock 6“, cu care trupa Compact a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite formații rock din România. Melancolicii vremurilor vor putea fredona și piesa de mare succes a for­mației, „Fata din vis“, melodie care a dat și titlul unuia dintre albumulei formulei. Evenimentul este programat să înceapă de la orele 21,00, în Club No Limit.

   Înființată în 1977 la Cluj-Napoca, adică de mai bine de 35 de ani, Compact și-a câș­tigat, în lumina reflectoarelor, pe scenă, statutul de trupa emblemă a rockului românesc. În 1980, după doar trei ani de acti­vitate, câștigă marele premiu la festivalul „Perpetuum Vox Transilvaniae“, exact în momentul când Paul Ciuci se alătură trupei. La nici doi ani, câștigă Marele Premiu al Festivalului Rock de la Costinești, un eveniment-etalon al acelor vremuri. Tot în același an apare și primul LP al trupei în seria „Formații rock“ la Electrecord. Compact a sus­ți­nut în acea perioadă apro­ximativ 300 de concerte pe an, așa că, în 1985, trupa scoate „Fata din vis“, LP care le aduce și succesul la nivel național. După turnee în URSS și Bulgaria, trupa scoate în 1988 albumul „Cântec pentru prieteni“, album ce le aduce consacrarea pe piața muzicală românească.

   Până în 2007, Compact scoa­te 14 materiale disco­grafice, într-adevăr una din valorile muzicii românești!