Comisarul Ciocan a venit cu mascații, să împartă lemne sinistraților

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române a însoțit un convoi umanitar ce va străbate în zilele următoare localitățile buzoiene afectate de ninsori. Polițiștii din toată țara au donat 80.000 de lei, un sfert din această sumă fiind alocat persoanelor nevoiașe din județul Buzău.

Eliberați întrucâtva de misiunile de blocare a traficului și de însoțire a utilajelor de deszăpezire ori a ambulanțelor care nu puteau ajunge la bolnavi, polițiștii buzoieni se dedică în aceste zile acțiunilor umanitare, împărțind ajutoare persoanelor sinistrate și dând o mână de ajutor la scoaterea de sub zăpadă a gospodăriilor acestora.

          În acest context, un important convoi umanitar a sosit ieri la Buzău, reprezentând o donație din partea Poliției Române, instituție reprezentată de purtătorul său de cuvânt, comisarul șef Christian Ciocan. Acesta a însoțit trei camioane încărcate cu lemne destinate familiilor nevoiașe și persoanelor cu o condiție materială precară din comuna Luciu, în zilele următoare fiind așteptate și alte transporturi pentru alte localități afectate de ninsoare.

          În cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul IPJ, comisarul șef Christian Ciocan a declarat că este vorba de o acțiune umanitară denumită „Caravana Poliției Române”, activitate demarată ca urmare a dorinței polițiștilor de a ajuta persoanele care au avut de suferit în urma căderilor masive de zăpadă. A fost deschis un cont în care polițiști din toată țara au donat benevol ce sume au dorit, strângându-se astfel 80.000 de lei. Banii au fost alocați județelor afectate de ninsori, Buzăului revenindu-i un sfert din suma totală, respectiv 20.000 de lei.

          În teritoriu, polițiștii din localitățile aflate sub zăpadă au avut misiunea de a identifica bătrânii lipsiți de orice ajutor, familiile sărace și persoanele cu situații speciale care urmau să primească ajutoare. Din banii adunați, conform purtătorului de cuvânt al IGPR, au fost achiziționați de la Romsilva circa 700 de metri cubi de lemne ce urmează să ajungă la oameni. Fiind vorba, în general de persoane neajutorate, materialul lemnos a fost și tăiat în bucăți mai mici, oamenilor nerămânându-le decât să bage lemnele în sobă.

          Primii beneficiari ai transportului de lemne sosit ieri au fost 42 de familii din zona Luciu-Largu, camioanele cu lemne fiind însoțite de mai multe mașini de poliție în care erau îmbarcați luptătorii din trupele speciale, dar și de câteva autovehicule off-road, întrucât localitățile erau doar parțial deszăpezite. Pentru a ajunge acolo, convoiul a luat-o pe o rută ocolitoare, iar pe traseu a avut regim prioritar, echipajele aflate în trafic oprind celelalte mașini pentru a face loc camioanelor, care și așa abia își puteau croi drum prin nămeții de zăpadă.

          După câteva ore de mers, convoiul a poposit în poarta Irinei Radu, o bătrână de 88 de ani, care locuiește împreună cu sora sa, tot octogenară. Amândouă privesc nedumerite la polițiștii în combinezoane negre care le cară lemne în curte și îl întreabă îngrijorate pe comisarul șef Ciocan, pe care îl văd mai mare în grad, câți bani trebuie să plătească. Răsuflă ușurate când află că lemnele nu le costă nimic, mărturisind că deja rămăseseră fără bani după ce îi platiseră pe niște consăteni mai tineri să le croiască o cărare prin zăpadă de la ușă până la poartă. Următoarea destinație este locuința Rodicăi Turcu, o femeie de 53 de ani, care se chinuie de 13 ani să aibă grijă singură de fiica sa paralizată total. Aici, „mascații” au de dus muncă în plus, pentru că femeia nu a avut bani să plătească vecinii pentru a-i deszăpezi curtea, așa că polițiștii pun mâna pe lopeți și în câteva minute îi fac loc acesteia să iasă din casă.

          Pe măsură ce convoiul înaintează, drumul prin zăpadă e din ce în ce mai anevoios, iar în cele din urmă intră în scenă vehiculele off-road. Lemnele sunt aruncate din camion, încărcate apoi în mașinile de teren, care pleacă pe ulițele înzăpezite, în căutarea altor oameni care au nevoie de ajutor. Deși se lasă frig, iar efortul fizic prelungit se resimte, în ciuda pregătirii fizice speciale a „mascaților”, polițiștii nu renunță până când cele trei camioane nu sunt descărcate, iar lemnele distribuite tuturor familiilor de pe listă. În unele zone chiar au fost nevoiți să înainteze prin zăpada până la brâu, cu ranițele în spate pentru a ajunge la locuințele izolate, uitate sub nămeți de aproape trei săptămâni.

 

          Polițiști înzăpeziți

          Cu ocazia incursiunii de ieri în județul Buzău, purtătorul de cuvânt al IGPR a mai declarat că în toată țara, peste 11.000 de polițiști au fost angrenați în misiuni impuse de situațiile create în urma ninsorilor masive și că în această perioadă bugetul alocat pentru combustibilul necesar autovehiculelor de intervenție a fost suplimentat cu 1,2 milioane de lei.

          În județul Buzău au existat câteva cazuri în care polițiștii au avut ei înșiși nevoie de ajutor, comandantul IPJ, comisarul șef Ion Marin dând trei astfel de exemple. „Am avut polițiști blocați timp de opt zile la Padina, care nu au putut fi schimbați din post și în tot acest timp au fost la datorie 24 de ore din 24 și am avut iarăși un echipaj înzăpezit în mașină timp de cinci zile la ieșirea spre Urziceni. N-au avut curent și au rămas fără combustibil, în condițiile în care singura modalitate de încălzire era să pornească motorul mașinii”, a declarat șeful IPJ, care a menționat și cazul polițistului de proximitate de la Balta Albă, care a suferit un preinfarct și la care ambulanța a putut ajunge foarte greu.

{loadposition zgalerie9631}