În perioada 28 septembrie-4 octombrie 2015, în intervalul orar 7,00-19,00, circulația rutieră pe DN10 Buzău-Brașov va fi oprită pe ambele sensuri, între km. 85+534 și 86+948 (zona Siriu), anunță Centrul INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliției Române. Măsura a fost luată de autorități pentru a se permite executarea unor lucrări la iaductul Stânca Teherău ce vizează înlocuirea grinzilor transversale. De aceea, se recomandă abordarea unor rute ocolitoare către Brașov. Este vorba despre DN1B Buzău-Ploieşti, DN1A Ploieşti-Cheia-Săcele.
De câțiva ani, cel mai spectaculos viaduct din ţară a devenit și cel mai periculos. Construcţia a fost ridicată în munte în anul 1982, iar de atunci nu s-au mai făcut lucrări majore pentru întărirea structurii de rezistenţă. De-a lungul anilor, greutatea maşinilor care trec pe acolo a crescut tot mai mult, astfel că toate grinzile de rezistenţă au început să se crape.
O expertiză tehnică, realizată la jumătatea anului trecut de o firmă de proiectări din Bucureşti, a evidenţiat numeroase deficienţe şi degradări în infrastructura şi suprastructura viaductului Stânca Teherău, aflat pe malul stâng al lacului Siriu, în amonte de barajul de acumulare. Imediat au fost impuse restricții de tonaj, însă foarte puțini șoferi le-au repectat. Potrivit memoriului tehnic realizat de Beta Cops SRL, au fost constatate armături descoperite şi ruginite, iar pe alocuri zone de beton căzute, care descoperă atât etrierii cât şi armăturile de rezistenţă. La rosturile dintre fâşii au apărut stalactite. De asemenea, la deschiderea numărul 3 a viaductului a apărut o crăpătură de șase metri lungime. Bordurile care mărginesc partea carosabilă pe partea dreaptă sunt degradate şi rupte pe întreaga lungime a viaductului şi lipsesc pe partea stângă. Grinda parapetului de siguranţă de pe partea stângă are armături descoperite şi ruginite. Parapetul de siguranţă este deformat şi ruginit. El nu are amortizor, nu este vopsit în culori diferite. Pe partea dreaptă a viaductului nu s-a montat parapet de siguranţă. Parapetul pietonal este deformat şi ruginit, unele zăbreluţe sunt lipsă, altele lovite şi deformate. Potrivit experţilor, sunt ncesare și lucrări de protecţie a versantului de pe partea dreaptă.
În cursul anului trecut, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a desemnat prin licitaţie constructorul care se va ocupa de reabilitarea viaductului, SC Luconsa BM Galaţi, iar costul lucrărilor nu trebuie să depăşească 12 milioane de lei. Viaductul de coastă de la Teherău are lungimea totală de 110,90 m, din care lungimea suprastructurii de 100,52 metri, ambele măsurate la lisa parapetului. Viaductul a fost proiectat de IPTANA şi a fost executat în anul 1982.