Circulație restricționată în zona Prefecturii cu ocazia manifestărilor de 9 mai

   Instituția Prefectului organizează, astăzi dimineață o festivitate prilejuită de sărbătorirea, la data de 9 mai a Proclamării Independenței de stat a României, a Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial și a Zilei Uniunii Europene. După serviciul religios, vor fi ținute alocuțiuni de către reprezentanții autorităților buzoiene, și vor fi depuse coroane de flori.

   Evenimentul este programat să înceapă la ora 10,00, la Monumentul Eroilor Neamului din fața sediului Prefecturii.

   Din acest motiv, începând cu ora 09,00, circulația pe mai multe străzi din zonă va fi întreruptă, iar polițiști din cadrul Poliției municipiului Buzău și polițiști locali vor fi angrenați în activități de dirijare a traficului rutier.

   Pentru buna desfășurare a evenimentului, vor fi instituite restricții de circulație pe Bulevardul Nicolae Bălcescu de la intersecția cu Bulevardul Stadionului până la intersecția cu strada Spiru Haret, de la intersecția străzii N. Titulescu cu strada Democrației și până la intersecția străzilor Patriei cu Spiru Haret.

   Echipajele de poliție vor direcționa conducătorii auto pe rutele ocolitoare, Bulevardul Stadionului, strada Spiru Haret, strada Democrației și Bulevardul Unirii. 

   Pentru evitarea implicării în incidente, participanții la trafic trebuie să se conformeze indicațiilor polițiștilor rutieri și să manifeste respect în trafic.