Luna viitoare, în interiorul organizației județene a Partidului Național Liberal va începe o competiție internă, la finalul căreia va fi desemnat candidatul acestei formațiuni politice pentru funcția de primar al municipiului Buzău. Acest anunț a fost făcut, ieri, pe parcursul unei conferințe de presă, de co-președintele organizației municipale a PNL George Vlad care, împreună cu prim-vicepreședinții aceleiași structuri Ciprian Ene și Aurel Alexandru, au făcut un bilanț al guvernării locale după trei ani de la alegerile locale din 10 iunie 2012.
,,În urmă cu trei ani, încă înaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile locale, primarul Constantin Boșcodeală cerea votul buzoienilor pentru încă un mandat, promițând construirea unui cartier de locuințe la ieșirea din municipiu spre Vernești, asfaltarea tuturor străzilor și trotuarelor din oraș, crearea de noi locuri de muncă, parcări supraetajate în zona centrală și înființarea unei universități de stat la Buzău. După trei ani, constatăm că Buzăul se află pe locul doi pe țară la prețul apei, șomajul a crescut, străzile arată ca după bombardament, buzoienii își rup mașinile pe străzi iar doamnele tocurile pe trotuare, iar de parcări și de universitate nici nu putem pomeni. Niciun proiect propus de Partidul Social Democrat acum trei ani nu s-a realizat, iar decalajul între municipiul Buzău și celelalte orașe din țară îl apreciez ca fiind de 20 de ani, cât însumează mandatele primarului Constantin Boșcodeală”, a spus co-președintele organizației municipale a PNL George Vlad.
La rândul său, prim-vicepreședintele Ciprian Ene spus că social-democrații buzoieni trebuie să-și asume eșecul acestor ani în care au condus municipiul Buzău. ,,Alături de Consiliul Județean și Prefectură, care au probleme, despre Primăria Buzău putem spune că nu are, la ora actuală, primar, iar Consiliul Local este o instituție inactivă, care nu-ș arată eficiența și rolul pentru care a fost creată. Cei care conduc, în acest moment, Buzăul, sunt datori să-și asume public eșecul de răsunet al Primăriei și Consiliului Local”, a spus Ciprian Ene, care a precizat că este tentat să se înscrie în competiția internă din interiorul organizației municipale a Partidului Național Liberal pentru nominalizarea drept candidat la funcția de primar.
Astfel, conform co-președintelui George Vlad, în PNL sunt trei-patru persoane care ar putea să se înscrie în această competiție internă, candidat la Primărie urmând să fie desemnat cel mai bine clasat în sondajele de opinie care vor fi realizate.
,,M-aș bucura să avem trei-patru candidați, fiecare cu moțiunea sa, cu proiectul său de dezvoltare locală, care să fie prezentate în partid, presei și, după nominalizare, să fie supus dezbaterii publice. Cine se va încumeta să candideze va avea parte de o luptă cu două tăișuri: va beneficia, pe de o parte, de șansa că anul 2016 va fi unul propice pentru PNL să câștige Primăria, dar va prelua o primărie falimentară”, a mai spus Ciprian Ene.