Ca o introducere la una din manifestările care au avut loc sâmbătă, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, cea de la Măgura- „Remember 16×16- cioplitul pietrei, meşteşug sau artă ? ”, m-am gândit să scriu câteva rânduri despre această bijuterie artistică, din piatră, a Buzăului, Tabăra de sculptură de la Măgura şi despre cei care, între anii 1970-1985 au trudit vara, în poienile din preajma Mănăstirii Ciolanu, lăsând în patrimoniul judeţului o expoziţie unică în lume.
Ca o introducere la una din manifestările care au avut loc sâmbătă, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, cea de la Măgura- „Remember 16×16- cioplitul pietrei, meşteşug sau artă ? ”, m-am gândit să scriu câteva rânduri despre această bijuterie artistică, din piatră, a Buzăului, Tabăra de sculptură de la Măgura şi despre cei care, între anii 1970-1985 au trudit vara, în poienile din preajma Mănăstirii Ciolanu, lăsând în patrimoniul judeţului o expoziţie unică în lume.
Nu pot trece însă direct la ce mi-am propus, fără a formula o întrebare şi a face o apreciere. Întrebarea ar suna cam aşa : Astăzi, ar mai fi posibil să se producă un asemenea fenomen, gen Tabăra de sculptură de la Măgura ? Deşi mi-aş dori să fiu contrazis, cred că răspunsul este negativ.
Aprecierea ţine de faptul că nici azi, la peste 27 de ani de la închiderea taberei, nici mâine, nu ar trebui uitate iniţiativa şi eforturile autorităţilor judeţene şi locale din acea perioadă, ale Uniunii Artiştilor Plastici, instituţiilor culturale şi unităţilor implicate, dar mai ales munca celor angajaţi direct în organizarea Taberei, acele conglomerate formate din oameni şi utilaje, care vara se puneau în mişcare, în slujba artei şi a frumosului.
Tot de această apreciere ţin şi cuvintele frumoase care i se cuvin adresate celui care a fost sculptorul Gheorghe Coman, sufletul Taberei, artist de numele căruia sunt legate şi alte lucrări din judeţul nostru, cum ar fi Obeliscul din Parcul Crâng, „Fântâna lui Mihai”, de la Ciuta, ca să nu mai vorbim de Rezervaţia de sculptură ţărănească de la Fântâna Rece, care nu mai este…
Pentru cei mai puţin informaţi asupra desfăşurării acestui adevărat fenomen artistic, derulat la Buzău timp de 16 ani, să reamintim câteva lucruri:* blocurile mari din piatră erau aduse în locurile stabilite, după care se numerotau, iar artiştii trăgeau la sorţi, din căciulă, piatra … norocoasă * fiecare sculptor îşi stabilea lucrarea pe care urma să o execute în funcţie de forma şi mărimea blocului de piatră* ajutoarele sculptorilor erau pietrarii din zona Ciuta-Măgura, care înarmaţi cu uneltele lor tradiţionale, începeau prelucrarea pietrei sub comanda artiştilor.
Cam aşa s-a născut, în mare vorbind, pentru că dincolo de partea artistică tabăra presupunea nenumărate alte amănunte, care începeau cu servitul mesei şi cazarea – ambele la Mănăstirea Ciolanu, continuând cu deplasări în judeţ, manifestări artistice etc, această bijuterie artistică a Buzăului, întinsă pe circa 21 de hectare şi reunind 256 de sculpturi în piatră.
Gândindu-mă la numeroasele lucrări existente aici, la crucile din piatră întâlnite în mai toate localităţile judeţului, dar îndeosebi în cimitire – spre exemplu, la cele din Largu, respectiv, Pogoanele, am numărat sute de exemplare, de forme şi mărimi diferite, unele datate chiar 1877, dar mai ales la aşezările rupestre – la Aluniş, la Bisericuţa lui Iosif, la Agatonul Nou, la Peştera lui Dionisie sau la Scaunele lui Negru Vodă, la multe alte obiecte din gospodăria ţărănească – teici, râşniţe, uluce, câte şi mai câte, întreb : Ce-i Tabăra de la Măgura ?
Nu ştiu dacă veţi fi în asentimentul meu, dar cred că Tabăra este un omagiu, adus de om, pietrei. Pe de o parte, de sculptorii care au venit vară de vară aici, mutându-şi atelierele în aer liber şi lăsând Buzăului, fiecare, câte o operă de artă care îi reprezenta talentul, inspiraţia şi imaginaţia, gândirea şi trăirile, semătura şi personalitatea …
Pe de altă parte, au adus aici, la Tabăra de sculptură, un omagiu pietrei, cioplitorii- ţărani din Ciuta-Măgura, aceşti artişti plastici fără diplome, dar cu talentul în inimi şi în suflete, moştenit din tată în fiu de zeci, dacă nu chiar de sute de ani.
De fapt, legătura dintre om şi reprezentanta naturii- piatra- a existat dintotdeauna, ajutându-l pe ţăran, aidoma pământului, să trăiască. Pentru că pietrarii din zona amintită, cu meşteşugul lor nepieritor sunt prezenţi oriunde în acest judeţ. Ghizduri de fântâni, trepte pentru case, incinte fortificate (vezi fosta Mănăstire Bradu), ziduri de case şi de biserici, câte şi mai câte.
Peste toate acestea şi-au trecut pietrarii palmele, iar sub mângâierea mâinilor crăpate, piatra a dat întotdeauna ascultare omului, slujindu-l.
Săptămâna trecută, însoţit de viceprimarul de la Măgura, i-am văzut pe câţiva din pietrarii care au lucrat la Tabără, la ei acasă. Atâţi câţi mai sunt în viaţă. Cel mai în putere este Nelu Baba, care în ziua deplasării noastre încerca să aducă la dimensiuni un bloc de piatră, pentru un viitor monument de eroi. „Ce-a fost Tabăra pentru mine ? Ceva care a lăsat în urmă frumosul”. Câteva case mai jos, îl întâlnim pe veteranul Nicolae Petrescu. Are 88 de ani, este suferind, dar îşi aminteşte că a participat la toate ediţiile Taberei. „Mi-a plăcut, a fost ceva extraordinar. Venea Domnul Coman, Dumnezeu să-l ierte, cu o săptămână înainte de a începe, să ascuţim sculele”. Pe Radu Gogu, şi el participant la toate ediţiile l-am găsit, cum altfel, şlefuind o cruce mică din piatră. Îl întreb: Cioplitul pietrei, ce-i, meşteşug sau artă? „Artă” zice nea Radu fără să ezite. Ne mai spune că atunci era supărat. „Pentru că mă puneau să fac contract de porc…”. Al patrulea pietrar cu care ne-am întâlnit a fost Gheorghe Petrescu. Este suferind şi supărat. Ne salutăm, vorbim, gustăm strugurii aflaţi încă pe boltă. A cioplit la toate ediţiile Taberei, dar nu are starea să facă destăinuiri. Viceprimarul îi spune că sămbătă vine să-l ia cu maşina, pentru întâlnirea de la Primărie cu ceilalţi pietrari, cu sculptorii de la Buzău, care au lucrat în Tabără. Aprobă, însă …
Aşadar, ce-i cioplitul pietrei: artă sau meşteşug ?
Ionel Stănuţă