Ciolacu: ,,S-au eliminat vârsta maximă şi minimă pentru acordarea de tichete sociale de grădiniţă“

   Deputaţii au votat, în cadrul şedinţei de plen care a avut loc marţi, pentru eliminarea unor prevederi discriminatorii legate de acordarea  tichetelor de grădiniţă pentru copiii din familii defavorizate. Mai precis, conform unui comunicat de presă postat pe site-ul Camerei Deputaţilor de grupul parlamentar social-democrat, aleşii PSD din camera inferioară a ­Le­gislativului au votat pentru adoptarea proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2016 pentru modificarea art. 2 din Le­gea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

   ,,Reglementările în vigoare, referitoare la vârsta maximă a copilului până la care se poate acorda stimulentul educaţional sub forma tichetelor de grădiniţă, sunt limitative şi discriminatorii. Astfel, copilul sub vârsta de 3 ani sau cel care împlineşte vârsta de 6 ani şi urmează învăţământul preşcolar, nu mai poate primi tichetul de grădiniţă, deşi participă la această formă de educaţie. De asemenea, legea care se aplică în prezent blochează accesul copiilor cu ­di­zabilităţi ori cu probleme de învăţare la acest program de interes naţional, cu toate că specialiştii recomandă continuarea procesului educaţional în grădiniţă, cu depăşirea vârstei de 6-8 ani. Prin aceste limitări sunt afectaţi aproximativ 29.000 de copii din familii defavorizate, care ar urma să abandoneze cursurile învăţământului preşcolar, consecinţa fiind şansele mici de integrare în învăţământul gimnazial şi ulterior riscul de excluziune socială, care aduce cu sine noi probleme. Având în vedere aceste aspect, Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a sprijinit şi a votat pentru acest proiect de lege care elimină vârsta maximă până la care se poate acorda stimulentul educaţional sub formă de tichete sociale de grădniţă, precum şi a vârstei minime de la care se poate beneficia de acest drept”, se arată în comunicatul grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera ­De­putaţilor.

   La rândul său, liderul deputaţilor PSD, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, a făcut, pe pagina sa oficială de Facebook, câteva precizări legate de acest subiect: ,,Am votat astăzi (marţi, n.r.) în plenul Camerei Deputaţilor proiectul de lege care elimină vârsta maximă până la care se poate acorda stimulentul educaţional sub formă de tichete sociale de grădiniţă, precum şi a vârstei minime de la care se poate beneficia de acest drept. Vom asigura astfel un mediu educaţional care să crească şansele de integrare în învăţământul gimnazial şi, totodată, să scadă riscul de excluziune socială, mai ales pentru preşcolarii proveniţi din familiile defavorizate”, a scris Ciolacu pe Facebook.