Fără doar și poate, pohta ce-a pohtit Tăriceanu – cel care se crede bărbat de stat din galeria lui Ion Iliescu și a lui Adrian Năstase -, aceea de a ajunge al doilea om de după președintele României, s-a îndeplinit.
Proaspătul migrator, plecat din atât de incomoda opoziție către plăcinta Uniunii Social Democrate, etichetat atât de bine drept „persoană fizică" de către vicepremierul PSD Liviu Dragnea, a devenit președinte al Senatului. Cu ce riscuri, însă, pentru părțile implicate?
Să începem cu Tăriceanu însuși, căci este mai simplu. A demonstrat tuturor cât de ,,sănătoasă“ este migrația politică și cât de bine te poți vinde dacă ești inspirat și dacă ai cu cine semna pactul, chiar dacă nu ai mare lucru de oferit la schimb. De aici și până la a schimba partidele precum nevestele nu este decât un singur pas.
Al doilea în discuție este premierul Ponta, liderul național al social-democraților. El și-a asumat un mare risc cu această mișcare. A dat unui „veneticun“ post greu, râvnit, pe măsură, de oameni la fel de grei din propriul partid. Și să nu uităm avertismentul lui Dragnea, care chiar dacă iartăîn nume propriu, nu poate uita acest lucru, în numele baronilor locali pe care-i reprezintă la nivelul conducerii social-democraților. Pentru că, indiferent de câte voturi a adus Tăriceanu la investitura noului cabinet Ponta – 5-7, dacă este să-i credem pe liberali, 15-20, dacă-i credităm pe social-democrați – tot ,,persoană fizică” rămâne. Cel puțin deocamdată.
Nu în ultimul rând, șifonat iese din întreaga poveste și liderul Partidului Național Liberal, Crin Antonescu. Văzând răsplătită în acest fel, de către Victor Ponta, trădarea lui Tăriceanu, șeful PNL se trezește cu mâinile legate, fără posibilitatea de a-și constrânge în vreun fel subordonații pe linie de partid. Care, la o adică, ar putea lua calea lui Tăriceanu la cel mai mic gest care nu le convine.Și, ca dovadă a celor spuse mai sus, iată, mai multe voci liberale au început, ieri, să-l laude public pe Tăriceanu, fără a se teme că ar putea fi sancționați în vreun fel.