Cine se face vinovat de inundațiile care tot mătură județul de la începutul anului?

Ruperi de nori, torenți uriași formați în câteva minute și gospodării măturate de puhoaie. Aceasta este imaginea dezastrului lăsat în urmă de ploaia torențială căzută aseară.

La Cernătești,  șuvoaiele de pe versanți au inundat mai multe gospodării, în unele

locuri apa intrând în beciurile oamenilor. Drumul județean 203K  a fost și el acoperit de ape, aseară, pe raza comunei, iar circulația s-a desfășurat cu dificultate după ce dalele de pe canalele de scurgere ale ANIF, colmatate de altfel, au fost aduse în stradă. Fiind vorba de o zonă deluroasă din județ, torenții au năvălit cu repeziciune în zonele joase. În unele locuri, grădinile au fost făcute una cu pământul, iar drumurile pietruite din localitate au fost serios afectate după ce apa a săpat șanțuri adânci. 

Ruperea de nori a făcut dezastru și la Topliceni, dar și la Pleșcoi, unde mai multe locuințe și gospodării au fost afectate de puhoaiele de apă. După ce ploaia s-a mai potolit, oamenii au cerut ajutorul pompierilor, care s-au deplasat în zonele afectate de ploaia torențială cu autospeciale și motopompe pentru a evacua apa din curțile oamenilor, dar și din beciuri.

La Pleșcoi, comuna Berca, ploaia asociată cu grindină de mici dimensiuni, a inundat 18 gospodării. În 10 minute, la Pleșcoi au căzut 82 de litri/mp, suficient cât să umple cu apă gospodăriile oamenilor.

La Pleșești și Valea Nucului, trei familii s-au trezit cu apa în case. Nici viile nu au scăpat de furia naturii.

În comuna Topliceni, o viitură de aproximativ jumătate de metru a inundat zece case; șapte persoane au reușit să se salveze din calea apelor care amenințau să le înghită toată agoniseala.

În municipiul Buzău, mai mulți locuitori și-au numărat pagubele produse de ploaia torențială.

Câteva subsoluri de bloc din zona centrală a orașului au fost inundate și, de asemenea, subsolul Spitalului Județean Buzău s-a umplut iar de apă după ploaia torențială de aseară. Apa a intrat și într-o locuință de pe strada Orizontului, dar și într-o bucătărie a unui local de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

În schimb, mai multe străzi din municipiu au fost acoperite după ce sistemul de canalizare nu a mai făcut față cantității de apă, iar la intrarea de pe centura orașului, sub podul de la Mărăcineni, circulația s-a desfășurat cu mare greutate după ce apa s-a strâns sub pasarelă, ajungând să atingă mai bine de jumătate de metru adâncime.

Și la Râmnicu Sărat, ploaia torențială de marți seară a umplut curțile a trei familii de pe strada Plantației.

La miezul nopții, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis bilanțul complet al manifestării fenomenelor meteorologice periculoase produse pe timpul avertizării Cod Portocaliu, în intervalul orar 19,55 – 21,55, în partea centrală a județului, unde s-au înregistrat averse cu caracter torențial cu 40-45 l/mp. În total, peste 80 de gospodării și subsoluri de clădiri au fost inundate. Ieri după-amiază, pompierii acționau încă la Pleșcoi pentru evacuarea apei dintr-un beci, în satul Dedulești, unde mai era apă în două beciuri, dar și la Topliceni, unde două curți erau încă inundate.

Aceasta este însă dovada faptului că autoritățile nu au învățat nimic din nenorocirea care s-a abătut asupra zonei Râmnicului luna trecută, când din cauza rigolelor colmatate și a șanțurilor de preluare a apelor pluviale acoperite de pământ și vegetație, zeci de gospodării și câteva mii de hectare de culturi au fost afectate.