De la Elena Ceauşescu încoace, tot românul cu ştaif este academician. Sau doctor în ştiinţe. Ori absolvent de ,,înalte şcoli“ ori de ,,şcoli superioare“. Că o facultate făcută la timp, de preferinţă pe la stat, pe locuri fără taxă, cam miroase urât. Şi dacă savanta cu trei clase făcea apel, chiar şi în ultimele minute de viaţă, la ,,colegii ei, academicienii”, ,,titraţii” zilelor noastre au liber să abereze peste tot, în special prin presa tabloidă.
,,Din fericire, România stă mai bine decât Occidentul, deoarece există o înţelegere între serviciile secrete româneşti şi lumea arabă: fac comerţ în România, cresc miei, îşi trimit acasă banii realizaţi pe teritoriul nostru, iar ei ne lasă în pace! Înţelegerea dintre noi şi arabi, cu o vechime de mai multe decenii, se numeşte «filiera siriană»! Aşa merg lucurile în aceasta lume”, declară Silviu Crăescu, prezentat de tabloidul ,,Libertatea” drept ,,analist militar”. Nu cred că mai trebuie precizat că respectivele panseuri au fost făcute de acesta în contextul noii tragedii care a lovit Europa, atentatele de marţi de la Bruxelles.
Silviu Crăescu este, pentru cunoscătorii fenomenului, cel care a purtat crucea la înmormântarea lui Corneliu Vadin Tudor, şi care conduce – aţi ghicit! – o academie. Academia Naţională de Securitate şi Organizarea Apărării este promovată inclusiv de site-ul Camerei Deputaţilor şi prezentată drept ,,un centru inovator privat de excelenţă care promovează cultura de securitate, după standardele internaţionale de profil, fiind un furnizor de soluţii de apărare, securitate şi formare continuă a adultului pentru industria de stat şi comercială din România”.
Se vede, aşadar, că farisesimul ridicat uneori la politică de stat poate naşte monştri mult mai mari decât ,,doctorul Victor Viorel”, ,,ministrul Apud” sau Academia de Ştiinte ale Securităţii Naţionale, care îi are printre membrii fondatori pe Gabriel Oprea şi pe George Maior, fostul director al Serviciului Român de Informaţii. Că asemenea indivizi sau instituţii au apărut precum ciupercile după ploaie este o problemă căreia îi trebuie urgent o rezolvare. Însă mult mai spinoasă este o întrebare: cine şi cum îi opreşte?