Cine este buzoianca Dana Oloș sau „sexoasa roșcată Carla“, noua iubire a prințului Cristea

Este tânără, frumoasă și mai nou a devenit celebră după ce presa de scandal a prezentat-o drept noua iubită a prințului Adrian Cristea. Buzoianca se
 recomandă cu nume­le Carla și marți seară a fost în emisiunea lui Dan Ca­pa­tos pentru a mărturisi unei țări întregi că între ea și fotbalistul, celebru mai mult pentru aventurile amoroase, este o relație serioasă.
Adevărată sau bine pusă la cale de presă în complicitate cu cele două personaje, po­vestea o face celebră pe buzoianca de 25 de ani într-o ipostază pe care nici nu o visa în urmă cu aproape 10 ani, când lumea culturală locală o prezenta drept „o tânără spe­ranță a literaturii buzoiene“. 
Domnișoara Carla, pe numele real Dana Oloș a absolvit Liceul de Artă „Margareta Sterian“ și a avut ocazia de a evolua pe scena Teatrului „G. Ciprian“ încă din anii de liceu. Buzoianca a fost distribuită în spectacolul „Jocul de-a va­canța“, de către regretatul Că­tălin Naum, mentor la Teatrul Studențesc Podul pentru actori precum Gheorghe Visu, Adrian Titieni, Dragoș Bucur, Dan Bordeianu, Claudiu Ble­onț, Oana Pellea, Ilinca Goia sau Mihai Călin.
Tot în anii de liceu, Dana Oloș a lansat două volume de versuri. Cei care au ajutat-o să debuteze și-o amintesc ca fiind o tânără  cu „o fire clocotitoare, hiperenergică“. Foștii colegi spun că buzoianca a absolvit facultatea de Teatru, la Hyperion, având și studii în jurna­lism, lucru care i-a permis să lucreze pentru o vreme la Realitatea și România TV. Momentan Dana Oloș sau „sexoasa roșcată Carla“, așa cum o numește mai nou presa mondenă, este asociată cu DJ Wanda la un salon de tatuaje. Chiar dacă s-a stabilit de ceva vreme în București, familia Danei a rămas în Buzău.  
 
 „O sensibilitate literară“
 
„Ca și regretatul Sorin Șaguna – cu care a fost coleg la Liceul de Artă <Margareta Sterian>-, Daniela Oloș era o fire clocotitoare, hiperenergică. Amândurora, le-am girat debutul cam în aceeași perioadă, erau, cred eu, prin clasa a IX-a. Între ei deja     era o rivalitate constructivă. Amân­doi doreau cu ardoare să facă lucruri importante în viață. E ciudat faptul că, în urmă cu vreo doi ani, și Daniela, ca și fostul ei coleg, a avut o cumpănă a vieții, fiind grav bolnavă. Vorbesc des cu părinții ei. Are niște părinți extraordinari, care o iubesc cum numai adevărații părinți pot să o facă. Dacă o fi având și ea, acum, după ani de muncă foarte grea, vreun prieten apropiat, mi se pare foarte firesc. Are dreptul să-și trăiască viața cum crede că e mai bine pentru ea. Când spun acest lucru mă gândesc la bie­tul Sorin Șaguna, care a plecat fără să se bucure prea mult de frumusețile unice ale vieții. Daniela e născută la 29 mai 1989, în Buzău. În cariera sa artistică va conta și activitatea literară. Cele două cărți pe care i le-am prefațat – „Anotimpul delirului“ (2006) și „Rapsodii de amor“ (2007) – sunt mai mult decât onorabile, îi scot în evidență disponibilitățile retorice, temperamentul vulcanic și firea romantică. De fapt, poezia lui Sorin șaguna, și cea a Daniela Oloș, sunt primele semne ale apariției, și la Buzău, a unei noi sensibilități literare. Dacă își va păstra energia și tenacitatea care o caracterizează, în mod sigur se va împlini, atât în actorie, cât și în scris. E o fire adaptabilă și nu are inhibițiile multora din generația sa. Eu cred în steaua ei“, a declarat pentru OPINIA publicistul Marin Ifrim, unul dintre mentorii Danei Oloș.