Cinci agenţi economici buzoieni au fost sancţionaţi luna trecută de Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău pentru utilizarea muncii nedeclarate.
Astfel, au fost depistate 12 persoane care lucrau fără contract, valoarea totală a amenzilor aplicate ridicându-se la suma de 120.000 de lei. Prin urmare, este vorba despre SC Full Auto Extrem SRL unde inspectorii au găsit patru persoane care lucrau la negru, firma primind o amendă de 40.000 de lei, SC Agrosem Zahiu Fabrică de Nutreţuri Concentrate SRL şi SC Lucrări Construcţii Europene SRL – societăţi unde au fost depistate câte trei persoane fără forme legale ambii agenţi fiind sancţionaţi cu câte 30.000 de lei, Rizea Teodor Gabriel şi SC Giuliano Product SRL, fiecare amendate cu 10.000 de lei pentru găsirea unui muncitor fără acte.
În intervalul ianuarie-mai 2012, un număr de 36 de societăţi buzoiene au fost sancţionate de inspectorii ITM pentru munca nedeclarată, pe parcursul celor cinci luni fiind depistate 68 de persoane care îşi desfăşurau activitatea fără forme legale. În acest sens, în prima lună au fost sancţionaţi cinci agenţi economici din judeţ, în februarie zece, în luna martie şapte şi în aprilie nouă. Astfel că, până în prezent valoarea amenzilor aplicate se ridică la 520.000 de lei.
Anul trecut, în urma verificărilor efectuate la nivelul judeţului Buzău, au fost depistaţi 110 angajatori că lucrează fără forme legale, 102 fiind sancţionaţi. Valoarea amenzilor contravenţionale pentru muncă fără forme legale a fost de 1.610.000 lei. De asemenea, au fost întocmite zece dosare penale, din care opt pentru infracţiuni pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contract individual de muncă şi două pentru infracţiuni pentru încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau nerespectarea regimului de muncă al minorilor. Angajatorii sancţionaţi pentru primirea la muncă a unor persoane fără forme legale de angajare îşi desfăşurau activitatea cu precădere în domeniul pazei şi protecţiei, construcţii, transporturi, confecţii textile, prestări servicii sau comerţ.