Cinci firme buzoiene amendate cu 90.000 de lei în ianuarie pentru muncă la negru

            * Firmele au fost sancţionate de ITM Buzău pentru depistarea unor persoane care lucrau fără forme legale

            Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a aplicat în luna ianuarie a acestui an amenzi în valoare de 90.000 de lei, ca urmare a sancţiunilor aplicate pentru cinci agenţi economici.

Potrivit unui raport al ITM Buzău publicat pe site-ul instituţiei, societăţile au fost amendate pentru utilizarea muncii nedeclarate. Astfel, SC Elite Entertainment SRL, SC Getic Com SRL, II Dumitrică Nicuşor şi SC Sebastian Touring Center SRL au primit fiecare câte o amendă de 10.000 de lei, în fiecare dintre firme fiind depistată câte o persoană nedeclarată. Cel de-al cincilea agent economic, SC Regal Coradon SRL a primit cea mai mare amendă, şi anume 50.000 de lei, fiind depistate cinci persoane care lucrau fără forme legale.

            Inspecţia Muncii a desfăşurat în intervalul 21 – 25 ianuarie 2013, la nivel naţional, acţiuni de control privind verificarea modului în care se respectă prevederile legale din domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii în muncă, fiind aplicate amenzi în valoare de 2.548.600 de lei.  Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în domeniul relaţiilor de muncă s-au aplicat amenzi de 2.003.100 de lei, din care 1.600.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare au fost făcute opt propuneri de cercetare penală cu privire la angajatorii care au încălcat legea. Un număr de 84 de persoane fizice au fost sancţionate pentru că nu aveau contracte individuale de muncă.

            Cele mai frecvente încălcări ale prevederilor legislaţiei muncii, din domeniul relaţiilor de muncă au fost primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, nerespectarea termenului de completare şi transmitere a registrului de evidenţă a salariaţilor la angajare, nerespectarea duratei timpului de lucru, lipsa semnăturii salariaţilor pe documentele justificative de plată.

            De asemenea, în perioada menţionată, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost aplicate 102 amenzi cu o valoare de 545.500 de lei i s-au constatat 2.841 de deficienţe şi s-au aplicat 2.728 de sancţiuni contravenţionale.

            Printre cele mai frecvente deficienţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă constatate la operatorii economici au fost lipsa instruirii individuale a lucrătorilor, instruirea necorespunzătoare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, lipsa măsurilor necesare pentru acordarea primului ajutor în caz de accidentare sau neefectuarea controlului medical periodic la angajare.