Cinci filme de excepţie, premiate la nivel internaţional, vor rula luna viitoare la Buzău, în cadrul Festivalului de Film Documentar Dedicat Drepturilor Omului. Evenimentul organizat de către Fundaţia One World Romania, în parteneriat cu Centrul Cultural Francofon va fi găzduit în amfiteatrul Colegiului Pedagogic, în perioada 8-9 noiembrie, intrarea fiind liberă.
Proiecţiile de film documentar vor avea loc în cele două zile de la ora 15.00 şi de la ora 17.00 şi vor fi urmate de discuţiii cu tinerii, valorificând impresiile lor şi pentru a puncta drepturile omului reflectate de aceste filme documentare.
Festivalul filmului documentar a fost organizat la Bucureşti, bucurându-se de aprecierea publicului, fapt ce i-a făcut pe reprezentanţii Fundaţiei One World Romania să organizeze o caravană şi în alte judeţe ale ţării. De aceea au fost alese cele mai importante filme.
Este vorba despre „Anatomia unei plecări”, regia regizorul Oliver Tătaru, (un film despre coşmarul emigrantului care prezintă pe de o parte viziunea sumbră a părinţilor dintr-o Românie comunistă, iar pe de altă parte, cea romantică, a copilului adolescent) şi „Puştiul”, regia Louise Jaillette (un film ce demonstrează cum copiii înţeleg ceea ce se întâmplă cu lumile lor şi cu lumile celorlalţi), ambele producţii fiind programate pe 8 noiembrie, între orele 15.00-17.00. Tot pe 8 noiembrie va rula, de la ora 17.00, filmul „Revoluţionar fără voie”, regia Sean McAllister (o producţie filmată la cald, în mijlocul revoluţiei din Yemen, din perspectiva ghidului touristic Kais, cel pe care regizorul l-a surprins în aceea perioadă încinsă).
Pe 9 noiembrie este programat de la ora 15.00 filmul „Revizuirea”, în regia lui Philip Scheffner (o investigaţie independentă a regizorului în urma unei întâmplări în care doi ţigani emigranţi români au fost găsiţi împuşcaţi, în 1995, în Germania, într-un lan de porumb, iar explicaţiile anchetei au fost halucinante: oamenii au fost confundaţi cu nişte mistreţi), iar de la ora 17.00 va rula filmul „Voci interzise”, regia Barbara Miller (o poveste despre cenzura din Cuba, ţară în care conexiunile private la Internet sunt interzise, despre Yoanni Sanchez, fata care poate posta pe blogul ei doar prin cafenele şi hoteluri, iar blogul ei, deşi cenzurat în Cuba, are aproximativ 14 milioane de vizite pe lună, din întreaga lume).