Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din Râmnicu Sărat a aniversat, luni, cinci ani de la înființare. Evenimentul a fost marcat de paramedicii de la Râmnicu Sărat printr-o ceremonie în curtea unității.
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare a luat naștere la Buzău în anul 2002 când,
în dotarea Detașamentului de Pompieri Buzău, a intrat în exploatare autospeciala pentru descarcerare Mercedes Vito. Șapte ani mai târziu, în februarie 2009, se primea primul apel de urgență pentru Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din Buzău, iar șapte luni mai târziu, în 8 septembrie 2009, a fost inaugurat modulul SMURD și la Detașamentul de Pompieri Râmnicu Sărat, cu o ambulanță tip B1. Au trecut cinci ani de la acel apel și odată cu trecerea timpului și SMURD-ul a crescut: s-a început cu două echipaje, iar astăzi, sunt șapte (patru ambulanțe tip B1, o ambulanță tip C1, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială pentru descarcerare grea), care sunt permanent pregătite să intervină cu un număr de 140 paramedici. Nu este de neglijat nici faptul că o serie de autospeciale cu care unitatea a fost dotată în ultimii ani prin Programul Operațional Regional 2009 – 2013 (opt autospeciale de capacitate medie și mare, o autospecială de descarcerare grea și o autoșenilată 8×8), au în dotarea lor accesorii pentru descarcerare și aparatură de prim ajutor, membrii acestor echipaje având și pregătirea de paramedici.
De la înființare, SMURD Buzău a intervenit în nu mai puțin de 11.332 de cazuri, din care 2.815 au fost rezolvate de modulul SMURD de la Râmnicu Sărat, care aniversează, luni, 5 ani de la înființare.