Cezar Preda: „Victor Ponta şi USL doresc să transforme Parlamentul într-un sediu de partid din care să dea indicaţii”

            Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat, marţi, în plenul Parlamentului, după discursul lui Victor Ponta privind mandatul României la Consiliul European, că această acţiune este un eveniment de campanie al Uniunii Social Liberale şi că absenţa PDL este un protest faţă de cei care doresc scoaterea ţării din Uniunea Europeană.

            Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat, marţi, în plenul Parlamentului, după discursul lui Victor Ponta privind mandatul României la Consiliul European, că această acţiune este un eveniment de campanie al Uniunii Social Liberale şi că absenţa PDL este un protest faţă de cei care doresc scoaterea ţării din Uniunea Europeană. Liderul democrat-liberal buzoian i-a spus premierului Victor Ponta că această şedinţă a Parlamentului este o încercare de a-şi masca incompetenţa pe plan intern şi că acţiunea este un eveniment de campanie electorală a USL.

            „Victor Ponta şi USL doresc să transforme Parlamentul într-o filială a USL, un sediu de partid din care să dea indicaţii de partid”,  a spus Cezar Preda, care a mai atras atenţia, cu aceeaşi ocazie, că după şase luni, Guvernul Ponta este implicat sută la sută într-un război, nu cu sărăcia şi inflaţia, ci cu Uniunea Europeană şi cu Statele Unite ale Americii:

            „Cei care s-au identificat, nu demult, cu Fidel Castro şi Che Guevara, şi-au luat rolul în serios şi se luptă unul cu departamentul de stat al SUA şi altul cu UE (…) Absenţa noastră este un protest faţă de cei care doresc să scoată România din UE, faţă de cei care doresc să-şi subordoneze justiţia, mass-media şi toate componentele statului de drept care nu stau în poziţie de drept în faţa lor“,  a mai spus Cezar Preda.

            Şedinţa Parlamentului de astăzi, la care Victor Ponta a expus poziţia Guvernului privind mandatul României la Bruxelles, s-a desfăşurat în absenţa parlamentarilor Partidului Democrat Liberal.

 

            Tăriceanu: „Declaraţiile anti-UE, o greşeală”

 

            Fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu prezent, marţi, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, a prezentat o poziţie critică vizavi de atitudinile de „ţâfnă şi arţag” faţă de liderii Uniunii Europene, despre care a afirmat că nu vor face decât ca România să ajungă în postura de ţară „izolată, marginalizată şi frustrată”.

            „Cred că declaraţiile total neinspirate la adresa Uniunii Europene, a instituţiilor europene, a unor lideri europeni, au fost o greşeală care riscă să ne pună într-o postură de ţară izolată, marginalizată şi frustrată, de ţară care nu a înţeles mecanismele europene, n-a înţeles practicile şi conduita europeană. O poziţie puternică în acest domeniu se construieşte foarte greu, se construieşte în timp şi se construieşte cu eforturi şi nu cu eforturi de orice fel, eforturi mari, care presupun să nu existe în această atitudine nici ţâfnă, nici arţag, dar mai degrabă diplomaţie, conexiuni în lumea occidentală cu prieteni şi aliaţi puternici, cu prieteni şi aliaţi puternici statornici, demersurile să fie făcute cu calm, cu răbdare”,  a spus Tăriceanu.

            Liderul deputaţilor PNL a precizat că, „dacă vrem ca Europa să ne respecte, trebuie mai întâi să ne respectăm pe noi”.