* El spune că PDL nu îşi va stabili candidaţii mai devreme de luna februarie 2012 şi că speră într-o împrospătare a clasei politice
* El spune că PDL nu îşi va stabili candidaţii mai devreme de luna februarie 2012 şi că speră într-o împrospătare a clasei politice
Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, susţine că, la ora actuală, nici măcar conducerea centrală nu ştie care vor fi candidaţii acestei formaţiuni politice la alegerile din anul 2012, atât timp cât nu este luată o decizie în legătură cu formula în care PDL se va prezenta la scrutinele pentru locale şi parlamentare. „Nu ştiu care va fi poziţia partidului nostru în ceea ce priveşte poziţionarea în alegeri, ca partid singular, ca partid care face anumite înţelegeri cu alte partide, pentru că noi nu ne batem cu un partid, ne batem cu un bloc, cu o alianţă formată din trei partide, înregistrată la Tribunal. Şi, faptul că legile electorale în vigoare prevăd că totul se câştigă din primul tur, cred că va naşte în strategia partidului nostru nu numai o analiză, ci şi o decizie complexă, astfel încât să şi câştigăm. Cred că nu veţi afla mai devreme de sfârşitul lunii februarie candidaţii”, susţine liderul democrat-liberal buzoian.
Preda mai spune că el, personal, ar prefera ca democrat-liberalii să pună la punct doar alianţe post-electorale: „Nu are nimeni în Partidul Democrat Liberal soluţia clară şi definitivă asupra modului cum intrăm în alegeri. Pentru că se vede în tot ce înseamnă analiză sociologică, o descreştere a USL şi o repoziţionare a PDL, care a depăşit 20 la sută, ceea ce înseamnă o creştere. Trebuie să vedem dacă această creştere se consolidează, dacă în măsurătorile de luna viitoare va fi percepută ca un trend, şi abia pe urmă vom vedea dacă este suficient să abordăm alegerile ca un partid sau dacă vom fi nevoiţi să decidem altceva. Eu mi-am dorit întotdeauna ca noi, Partidul Democrat Liberal, să nu încheiem alianţe pre-electorale, noi avem şi în statut că, în general, PDL face alianţe post-electorale”.
În ceea ce priveşte viitorul său politic, deputatul Cezar Preda a afirmat că va candida acolo unde îi va cere partidul: „Eu aş vrea să candidez oriunde pot să ajut ca partidul meu să câştige multe voturi. Mi-aş dori să candidez la Primăria Buzăului, să câştig voturi, să câştig Primăria, ştiind că, în felul acesta, partidul meu va câştiga alegerile în judeţul Buzău. Deci, voi face orice îmi cere partidul ca să câştigăm aici, nu este o chestiune care să depindă numai de mine. Nu ştiu ce va decide partidul acum, dacă partidul îmi va spune să mă duc la Primărie, mă duc fără nicio reţinere, mă duc unde îmi zice partidul”, a mai spus Preda.
Liderul democrat-liberal susţine că speră ca alegerile din anul 2012 să aducă în prim-planul vieţii politice locale şi româneşti oameni noi: „Îmi doresc din tot sufletul să se schimbe generaţia de oameni politici pe care Buzăul îi cunoaşte şi de care cred că s-a săturat, şi, cu tot respectul şi cu toată modestia, nu am ce să fac, trebuie să mă includ şi eu aici. Poate ar trebui să producem, totuşi, altceva, cel puţin la nivel de vârf, şi mă refer la Consiliul Judeţean, la degradarea parlamentarismului”, a mai spus preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda.