Cezar Preda: „Teodor Meleșcanu a încercat să scoată SIE de sub control democratic. Ar trebui judecat“

Președintele organizației județene a Partidului Demo­crat Liberal, deputatul Cezar Preda, membru în comisia parlamentară de control al Serviciului Român de Informații,

a apreciat, într-o emisiune la România TV, că Teodor Meleșcanu, fost director al Serviciului de Informații Externe, ar trebui să compară în fața unei instanțe militare pentru faptul că acțiunile sale privind secretizarea numelor foștilor ofițeri acoperiți ai SIE reprezintă o încercare de scoatere a acestei instituții de sub control civil.

Cezar Preda vizează faptul că Teodor Meleșcanu, împreu­nă cu Ilie Sârbu, au promovat hotărârea de guvern 223/2013 prin care au fost secretizate numele tuturor celor care au fost ofițeri sub acoperire ai SIE, astfel că Meleșcanu este pasibil de răspundere penală. „Cred că nu doar el, ci toți cei care au încercat să scoată Serviciul de Informații Externe de sub control democratic. El și cu tata socru (Ilie Sârbu, n.red.) au făcut tot ce trebuia ca nimeni în această țară să afle dacă SIE face lucruri ilegale. Ori așa ceva nu se poate”, a declarat Cezar Preda la România TV.

Liderul democrat-liberal buzoian a spus că vor trebui să răspundă toți cei implicați în recrutarea lui Victor Ponta ca agent SIE, deși acest lucru contravenea flagrant Constituției. „Dacă ofițerul ce l-a recrutat pe Victor Ponta a încălcat jurământul militar, Constituția și legile, el trebuie să suporte consecințele și nu cred că există prescriere la așa ceva. Domnul Meleșcanu vorbea de 30 de ani, dar eu nu cred că va dura 30 de ani până când o instanță va întreba cine l-a recrutat pe Ponta, de ce și cine a fost șeful SIE care a încercat să acopere acest lucru și să scoată SIE de sub control democratic”, a mai spus Cezar Preda.