Neregulile din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău-2008” și modul în care au fost păcălite administrațiile locale buzoiene pentru a accepta politica tarifară unică a Companiei de Apă fără ca aceasta să facă vreo investiție va constitui principalul subiect al campaniei electorale a liberalilor buzoieni pentru alegerile locale, a anunțat vineri deputatul Cezar Preda, co-președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal. Acesta a mai apreciat, la o conferință de presă, că, precum în cazul Apa Nova, se va face lumină și la Buzău în legătură cu majorarea prețului serviciilor operatorului buzoian de apă și canalizare.
,,Eu, repet, n-am să invoc instituțiile statului. Eu invoc un Consiliu de Administrație responsabil. Nu vă dați seama în ce hal s-a dus Buzăul ăsta? A început (la București și la Ploiești, n.r.) cu Apa Nova. Va ajunge și la apa de la Buzău; credeți că aici nu s-a făcut așa ceva? Voi credeți că cel care a fost luat ieri (joi, n.r.), care a făcut trafic de influență ca să-și majoreze tariful… Dar, la noi, cum s-a majorat tariful fără aprobare? Credeți că s-a făcut așa, s-a făcut că s-a trimis la Consiliul Județean o hârtie și a zis Domnule, dă-i drumul! Nu, domnule, s-a făcut lobby! Poate dă Dumnezeu să aflăm ce se întîmplă acolo. Pentru că, repet, și vă spun sincer, acesta va fi principalul subiect cu care vom intra în campania electorală în 2016, cu ADI-2008, cum au fost nenorocite comunele, cum nu s-au făcut investiții deloc. Vă plimbă pe voi să vă arate o stație de epurare, colo, una dincolo, ca să nu mai scrieți despre hotel. E-n regulă, dar aceia (procurorii anticorupție, n.r.) nu sunt sensibili la lucruri din acestea, la ce ziceți voi sau la ce zic eu. Sunt sensibili la ce nu e corect”, a spus Cezar Preda.
Ce s-a întâmplat la Apa Nova
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție spun că șefii francezi ai Apa Nova, Bruno Roche și Lorand Lalague, directori ai firmei franceze, știau că Apa Nova plătea mită, sub forma unor contracte fictive, pentru cei trei români care și-au folosit influența pentru a determina Primăria București să accepte creșterea nejustificată a tarifelor practicate de Apa Nova. ,,Pentru asigurarea confidențialității activităților ilicite derulate de această companie au fost înființate conturi bancare confidențiale prin intermediul cărora sunt efectuate plăți de către persoane anume desemnate (Bruno Roche și Lalague Laurent)“, scriu procurorii DNA Ploiești, citați de ,,Agerpres”. Bruno Roche este directorul general al Apa Nova și administrator al companiei, iar Laurent Lalague este director general adjunct al Veolia România (compania care deține pachetul majoritar de acțiuni al Apa Nova București). Informațiile apar în referatul DNA de arestare preventivă pentru trei oameni de afaceri români, implicați în spăgile date de Apa Nova pentru ca Primăria București să majoreze tarifele pentru apă și canalizare. Ovidiu Semenescu (reprezentant neoficial al grupului Veolia, din care face parte și SC Apa Nova), Costin Berevoianu (fostul consilier personal al lui Sorin Oprescu) și Vlad Moisescu (fostul trezorier al PNL, implicat și în dosarul Chiliman). Cei trei au fost reținuți joi noapte într-un dosar de cumpărare de influență și trafic de influență în legătură cu Apa Nova București.
Potrivit DNA, în perioada ianuarie-aprilie 2011, Octavian Moisescu s-a asigurat că va fi aprobat un act adițional la un contract de concesiune semnat de SC Apa Nova București SA cu Primăria Municipiului București, privind obținerea, de către firma respectivă, a unor majorări extraordinare ale tarifului de alimentare cu apă, respectiv de canalizare. Majorarea tarifelor a permis Apa Nova creșterea substanțială a veniturilor/profitului, de la cifra de afaceri netă de 493.644.646 lei și profit net de 85.732.079 lei în 2011, la cifra de afaceri netă de 666.912.331 lei și profitul net de 118.135.449 lei în 2012, potrivit procurorilor DNA. Cu alte cuvinte, cifra de afaceri a Apa Nova a crescut cu circa 173 de milioane de lei într-un singur an, în urma traficului de influență.
DNA mai spune că Berevoianu Costin, în calitate de consilier al primarului general al capitalei, a susținut din această poziție interesele grupului de firme reprezentat neoficial de inculpatul Semenescu Ovidiu-Traian. Practic, în calitate de consilier al primarului, el a coordonat serviciile comunale de apă, canal, servicii în care era implicată și compania SC Apa Nova SA. În schimbul influenței exercitate, inculpații Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin au primit de la grupul de firme reprezentat neoficial de inculpatul Semenescu Ovidiu Traian, diferite sume de bani sub paravanul unor contracte de consultanță încheiate în mod formal, fără ca obiectul lor să fie prestat în realitate, susțin procurorii.
,,În cazul operatorului regional buzoian, nu există dubii de legalitate sau probleme în ceea ce privește implementarea programelor de investiții externe. Mecanismul de tarifare aplicabil în județul Buzău în urma contractelor și angajamentelor semnate de operator, autorități locale și județene, bănci finanțatoare, Guvernul României și Comisia Europeană, a fost respectat până la capăt, iar investițiile din cadrul Proiectului Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Buzău au fost realizate înainte de termen. În opinia noastră, este o mare eroare din partea politicienilor să pună semnul egal între problemele apărute la unul sau mai mulți operatori de apă-canal din țară și situația de la Buzău”, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă emis după conferința de presă susținută de către deputatul Cezar Preda.