Cezar Preda: „PDL va vota orice lege care ajută la atragerea fondurilor europene”

              * „Ponta continuă să mintă, să dezinformeze şi să se înfoaie nepermis”, mai spune prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal

     Partidul Democrat Liberal va vota orice act normativ care ajută la deblocarea, la atragerea şi susţinerea programelor pentru fonduri europene şi va constitui un comitet de monitorizare a absorbţiei acestor fonduri, condus de eurodeputatul Theodor Stolojan, a declarat, duminică, prim-vicepreşedintele PDL, deputatul Cezar Preda.

     Liderul democrat-liberal buzoian a criticat, la o conferinţă de presă, declaraţiile prim-ministrului în legătură cu votul dat de Consiliul European la bugetul UE 2014-2020, arătând că Victor Ponta „continuă să mintă, să dezinformeze, să se înfoaie nepermis”. Cezar Preda a spus că românii ştiu că, în exerciţiul bugetar 2007-2013, Partidul Democrat Liberal a fost doar doi ani în dreptul de a decide şi de a încerca să absoarbă fonduri europene, în rest decizia a fost a Partidului Naţional Liberal şi a Partidului Social Democrat.

     „Primul-ministru spune că 40 de miliarde e puţin pentru România. Mă scuzaţi, dar ei pe 2013 în buget au prevăzut atragerea doar a 2,5 miliarde din fonduri europene”,  a spus Cezar Preda, arătând că guvernul Ponta nici măcar nu este preocupat de atragerea fondurilor europene. „Ca urmare, PDL face următoarea comunicare: orice act normativ care ajută la deblocarea, la atragerea şi la susţinerea programelor pentru fondurile europene va fi votat de PDL. PDL îşi va face un comitet de monitorizare a absorbţiei fondurilor europene, condus de Theodor Stolojan, pentru a se vedea că PDL este conectat la interesul major al României. Nu putem continua cu această înfoiere, această minciună a primului-ministru”, a mai declarat prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal.

     Preşedintele Traian Băsescu a prezentat, vineri, la Bruxelles, sumele pe care le primeşte România din bugetul Uniunii Europene în 2014-2020 pe programe, el menţionând că în total este vorba despre un buget de 39,887 miliarde de euro. „Bugetul UE pentru perioada 2007-2013 a fost de 994 de miliarde. Bugetul 2014-2020 este de 960 de miliarde, este prima dată în istoria UE când bugetul scade. În aceste condiţii, faptul că România reuşeşte o creştere de 18% este un lucru foarte bun şi este şi cel mai important procentaj de creştere dintre toate cele 28 de state”, a precizat Traian Băsescu. Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că este foarte dezamăgit de rezultatul final al alocării bugetare a Uniunii Europene pentru România, este prezentat să pară mai bun, dar de fapt este foarte rău faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene, şi că, practic, nu s-a obţinut niciun euro în plus faţă de noiembrie, iar „legenda cu preşedintele Băsescu mare negociator a murit”.