Deputatul democrat-liberal de Buzău Cezar Preda a declarat luni, după ce premierul Mihai Răzvan Ungureanu a părăsit şedinţa Coaliţiei, acuzând presiuni politice privind repartizarea de fonduri pentru primării şi colegii ale partidelor din arcul guvernamental, că, în prezent, PDL a ajuns “într-o situaţie de neimaginat”, întrucât „primarii sunt sufocaţi în datorii”.
Deputatul democrat-liberal de Buzău Cezar Preda a declarat luni, după ce premierul Mihai Răzvan Ungureanu a părăsit şedinţa Coaliţiei, acuzând presiuni politice privind repartizarea de fonduri pentru primării şi colegii ale partidelor din arcul guvernamental, că, în prezent, PDL a ajuns “într-o situaţie de neimaginat”, întrucât „primarii sunt sufocaţi în datorii”. Mai mult, a declarat Preda, atât primarii, cât şi parlamentarii sunt minţiţi, iar vinovat este Emil Boc, cel care a girat o asemenea situaţie. „Premierul Ungureanu nu are nicio problemă cu PDL. Partidul are o problemă cu preşedintele Emil Boc şi cu cei care reprezintă partidul în coaliţia de guvernare, unde se întâlnesc şi cu premierul”, crede Cezar Preda, întrebat cum vede relaţia dintre actualul premier şi PDL.
Potrivit acestuia, problemele sunt pe două planuri: parlamentar şi local. „În ceea ce priveşte funcţionarea Parlamentului, e clar că noi nu ne mai întâlnim decât să votăm sinecure, posturile astea grase ale românilor, cu 10 – 15.000 de euro. Noi nu ne mai întâlnim să dăm legi, să avizăm rapoarte, noi ne întâlnim disperaţi ca să îi punem pe unii pe funcţii. Foarte rapid ne întâlnim. De exemplu, avem patru rapoarte ale SRI – din 2007 până în 2011 – care zac acolo şi nu reuşim să se întâlnească plenul comun. Dar, pentru a pune cinci-şase inşi pe posturi, ne întâlnim foarte repede. Deci, asta este o problemă pe care o are Emil Boc cu parlamentarii”, a declarat Preda.
În ceea ce priveşte planul local, liderul democrat-liberal a arătat că „primarii, la ora actuală, sunt acoperiţi în datoriile imense pe care le au în ceea ce priveşte reţelele de canalizare, în ceea ce reprezintă drumurile pe care le au”. „Primarii noştri, ai PDL, sunt sufocaţi de datorii şi trebuiau, conform tuturor angajamentelor de guvernare, aceste datorii pe care le au pe 577 (Hotărârea de Guvern 577 pentru aprobarea Programului privind reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local clasate, alimentarea cu apă, precum şi canalizarea şi epurarea apelor uzate la sate şi în unităţile administrativ-teritoriale unde există resurse turistice de interes naţional, n.r.), pe cheltuielile de capital, să încerce să fie acoperite. Nu a făcut nimic. Sunt minţiţi şi primarii, suntem minţiţi şi noi, parlamentarii, şi nu văd care va fi rezultatul unei asemenea atitudini decât unul total defavorabil PDL”, a spus preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal.