Cezar Preda: ,,Liviu Dragnea ne arată ce valoare are un baron de Teleorman venit la București“

Partidul Democrat Liberal va depune la Camera De­putaților o moțiune simplăîmpotriva vicepremierului Liviu Dragnea, pentru modul în care a redactat proiectul legii descentralizării, și alta împotriva ministrului Dan Șova, pentru modul defectuos în care a organizat procesul de deszăpezire a drumurilor

și șo­selelor. Anunțul a fost făcut de prim-vicepreședintele Cătă­lin Predoiu la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PDL: „Am luat decizia să depunem o moțiune simplăîmpotriva vicepremierului Liviu Dragnea pentru că a redactat defectuos, neconstituțional, proiectul privind

descentralizarea administrativă. De asemenea, vom depune din nou o moțiune împotriva ministrului Șova pentru modul defectuos în care a organizat procesul de deszăpezire a drumurilor și șoselelor“, a precizat Predoiu.

Deputatul de Buzău Cezar Preda a vorbit, și el, le sfârșitul săptămânii trecute, despre moțiunea simplăîmpotriva vicepremierului Dragnea: ,,Descen­tralizarea propusă de domnul Dragnea cu atât aplomb s-a dovedit un fâs. Domnia-sa de-abia acum ne arată tuturor – și, în primul rând, celor din Partidul Social Democrat – cam ce valoare are un baron de Teleorman venit la București. Nu se pupă una cu cealaltă. Dacă rămânea acolo, filozof rămânea! Așa, a venit să ne arate tuturor cam ce lege știe să facă. O lege pe care i-a desființat-o Curtea Constituționalăîn totalitate. Cred că moțiunea simplă, care trebuie să conținăîn interiorul ei conscluziile Curții Consti­tuționale, așteaptă o replică de la marele inițiator, Dragnea. De fapt, el este un om care nu se pricepe la legislație; vrea să-și aserveascăși la nivel național așa cum și-a aservit județul, numai că nu merge. Din acest punct de vedere, Partidul Democrat Liberal trebuie să aibă această inițiativă”.

,,Câinele nu pleacă de la măcelărie“

De altfel, imediat după ce Curtea Constituțională a declarat că Legea descentralizării – în forma pentru care guvernul Ponta și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului – încalcă, în totalitatea ei, prevederile legii fundamentale, Partidul Democrat Liberal a cerut ­pu­blic demisia cabinetului. |ntrebat despre posibilitatea inițierii unei moțiuni de cenzură pe această temă, în condițiile situației conflictuale de le nivelul Uniunii Social Liberale, deputatul Cezar Preda a spus că USL nu se va rupe în urma ,,Ciolaniadei, episodul doi”: ,,Cine să semneze moțiunea? Acest guvern nu se va da jos de unde s-a cocoțat. Nu se va da jos. Tot ceea ce vedeți, Ciolaniada, episodul doi – <ba-i al meu postul, eu nu vreau cu tine, nu ești de-al meu, eu vreau mai mult> -, aceasta este o fază din ceea ce românii numesc lupta pentru ciolan și pentru putere. Dar nu se vor rupe, câinele nu pleacă de la măcelărie, nu pleacă nicodată. Și este clar că acest guvern va pleca atunci când oamenii vor striga <Jos USL!>. Sau <Jos USD!>”, a mai spus deputatul PDL de Buzău Cezar Preda.