* Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal afirmă că, în cazul în care Uniunea Social Liberală va câştiga alegerile, România se va întoarce în perioada 2000-2004
Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat, ieri, pe parcursul unei conferinţe de presă, că, într-o lună de campanie electorală, românii nu au avut parte de dezbateri pe teme concrete, pe programe electorale şi pe proiecte, Uniunea Social Liberală mulţumindu-se să-şi canalizeze propaganda pe folosirea numelui lui Traian Băsescu, în speranţa canalizării voturilor celor care au votat, în această vară, pentru suspendare:
* Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal afirmă că, în cazul în care Uniunea Social Liberală va câştiga alegerile, România se va întoarce în perioada 2000-2004
Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat, ieri, pe parcursul unei conferinţe de presă, că, într-o lună de campanie electorală, românii nu au avut parte de dezbateri pe teme concrete, pe programe electorale şi pe proiecte, Uniunea Social Liberală mulţumindu-se să-şi canalizeze propaganda pe folosirea numelui lui Traian Băsescu, în speranţa canalizării voturilor celor care au votat, în această vară, pentru suspendare:„Am ajuns la sfârşitul campaniei electorale, iar românii nu au văzut nicio dezbatere electorală pe ceea ce înseamnă viitorul fiecăruia dintre noi. Este regretabil că cele două blocuri, cele două alianţe – alianţa socialistă şi alianţa de dreapta – nu au avut posibilitatea sau nu au dorit, cei socialişti, să facă o dezbatere pentru români. Nu am auzit în această campanie decât <Jos Băsescu!>, <Cum să-l suspendăm pe Băsescu dacă nu-l pune pe Ponta>, şi şi-au făcut un obiectiv principal din folosirea numelui preşedintelui în campania electorală, sperând că nemulţumirea celor din vară care au votat pentru suspendare se va transforma în voturi pentru alianţa socialistă”, a spus Cezar Preda.
Liderul democrat-liberal buzoian atrage atenţia că, la finalul acestei campanii, românii vor trăi într-o ţară săracă, lipsită de resursele necesare funcţionării Sănătăţii, Educaţiei şi zonei sociale: „Le spun tuturor că există şi o zi după 9 decembrie: 10 decembrie; şi există multe zile, în continuare, în care românii nu ştiu la ce să se aştepte. Dacă în 2010 România a fost nevoită să ia nişte măsuri de austeritate foarte dure, eu revăd acest scenariu în primăvara lui 2013. Pentru că România anului 2013 este o Românie săracă, săracă în fonduri europene, săracă în politici publice de creştere a investiţiilor, ceea ce va conduce la lipsa fondurilor pentru acoperirea cheltuielilor din Sănătate, din Educaţie, din zona socială”, a mai spus deputatul buzoian.
Cezar Preda consideră că, în cazul în care Uniunea Social Liberală va câştiga alegerile, România se va întoarce în perioada 2000-2004: „Văd că toată lumea vrea să câştige alegerile; am văzut că USL este foarte bucuros că în sondaje deja a câştigat alegerile. Îmi aduc aminte că, în ultimii opt ani, USL a câştigat alegerile în toate sondajele, dar când s-au numărat voturile nu fost chiar aşa. Este mai puţin important cine câştigă alegerile faţă de ceea ce înseamnă politica pentru români a noului guvern şi a noii majorităţi. Eu cred că domnul Ponta, ducându-se în fiecare zi la televiziuni sau explicând ceea ce înseamnă legătura domniei-sale cu preşedintele României, nu le arată românilor nimic. Nu vorbesc despre Crin Antonescu, pentru că dânsul apare mai rar, fiind obosit. Dar nu aceasta este politica şi nu aceştia sunt politicienii pe care-i aşteaptă România.
Am văzut că USL încearcă să împartă politicienii României în buni şi răi. Cei buni sunt la USL, cei răi sunt la Alianţa România Dreaptă. Eu nu fac acum trimitere la puşcăriabilii din USL, pentru că fiecare partid are şi oameni foarte buni, are şi oameni mai puţin buni, aşa cum suntem noi toţi, cetăţenii României. Dar eu nu cred că putem demoniza o alianţă, spunând că, dacă preşedintele Traian Băsescu trebuia suspendat, trebuia demis, în concluzie şi Alianţa România Dreaptă trebuie suspendată sau demisă. Mă uitam la anumite posturi de televiziune – şi aici pot face trimitere directă la Antena 3 – şi cred că, pe ceea ce au arătat sondajele şi cum le-au prezentat aseară, acest post doreşte să devină Televiziunea Română 1 din timpul lui Ceauşescu. Ce va face după 10 decembrie? Va lăuda iubiţii conducători, în timp ce poporul va muri de foame. Aşa să ştie fiecare cetăţean al României că se pregăteşte noua orânduire, cu Justiţia la picioare. Mă uitam ieri la primul-ministru cum îi transmitea unui om de afaceri român, cu capital sută la sută românesc, un mare operator de cablu, să stea în banca lui şi liniştit; adică îl punea la colţ, pentru că el este marele conducător! Adică ameninţa. Fiecare român, în orice poziţie s-ar afla, trebuie să ştie că după 10 decembrie asta îl aşteaptă. De fapt, se vede şi la Buzău; orice om este întâi curtat, încântat cu promisiuni, cumpărat şi, dacă nu se reuşeşte, se trece la ameninţări. Aşa este peste tot; îmi aduc aminte, am trăit aceaste vremuri între 2000 şi 2004.
Acesta a fost mesajul meu către români, în sensul în care nu au la ce să se aştepte în condiţiile în care USL vine la putere. Poate nici noi nu am fost perfecţi, poate şi noi am greşit, dar cel puţin libertatea fiecărui cetăţean, dreptul fiecărui cetăţean de a-şi construi viaţa, lipsa ameninţărilor, au fost pentru noi obiective şi principii pe care le-am respectat. Fiecare om a putut fi liber în ţara lui şi nu s-a simţit şantajat şi ameninţat”,a mai spus prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda.