Cezar Preda: „Eu nu cred că domnul Toma va reuși ceva, pentru că va fi prizonierul mafiei pesediste”

Nu contează cine va candida din partea Partidului Social Democrat la funcția de primar al municipiului Buzău, atât timp cât buzoienii vor dori o schimbare a administrației locale, este de părere deputatul PNL Cezar Preda. El a comentat, astfel, anunțata candidatură pentru Palatul Comunal a omului de afaceri Constantin Toma, despre care afirmă că îi pare rău că a ales steagul PSD, nu al PNL, așa cum îi propusese deputatul liberal.

„Am văzut că s-a lansat în luptă colegul și prietenul meu Toma, care vrea să candideze pentru postul de primar din partea Partidului Social Democrat. Vreau să vă spun că nu contează cine va fi candidatul Partidului Social Democrat. Nu contează; în momentul în care buzoienii vor schimbarea, nu contează pe cine pun candidat. Îmi pare rău că domnul Toma a ales această formațiune politică, eu l-am considerat un om de dreapta, suntem cunoștințe vechi, i-am propus să vină să candideze alături de forțele care vor să schimbe PSD, m-a refuzat, a spus că acolo este trecutul, prezentul și viitorul domniei-sale; îi respect opțiunea, mi-aș fi dorit să vină alături de dreapta și să participe la o relansare economică, așa cu spune domnia-sa că își dorește. Eu nu cred că domnia-sa va reuși ceva, pentru că va fi prizonierul mafiei pesediste. Nu are cum; nu are cum să vină din partea PSD-ului și să vină să spună că schimbă PSD-ul. E o poveste asta!”, a declarat, vineri, deputatul Cezar Preda, la o conferință de presă.

Acesta a mai afirmat că așa-zisa înnoire a PSD, proclamată de către deputatul Marcel Ciolacu, nu face decât să aducă în prim-plan „oameni care sunt puși pe japcă și pe furat mult mai tare decât cei pe care lumea îi cunoaște”, și a demascat tentativa Companiei de Apă care „încearcă să-și pună candidați în toate partidele”.

El a apreciat, de asemenea, că anunțarea candidaților PNL pentru Primărie și Consiliul Județean arată că „PNL a strâns rândurile, că încearcă să își găsească cei mai buni candidați”, dar că toate candidaturile liberalilor pentru cele 87 de unități administrativ-teritoriale din județ implică o mare responsabilitate: „Însă este un drum pe care ei trebuie să-l străbată temeinic, aplicat, cu mare responsabilitate, cu toți cei 87 de candidați de primar din județul Buzău, având în vedere că Partidul Național Liberal mai are doar opt primării, este greu. Trebuie găsiți candidați foarte buni, oameni care vor să vină sub steagul partidului și să se bată cu vechile administrații, cu primarii cu două-trei mandate, ceea ce nu este simplu”, a mai spus Cezar Preda.

Amănunte în ediția de luni a cotidianului OPINIA.