Marian Munteanu este candidatul susţinut de Partidul Naţional Liberal pentru Primăria Capitalei, potrivit unei decizii a comisiei de unificare a PNL, decizie care a fost confirmată de Biroul Politic Naţional. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, ieri, că liberalii au avut de ales între o candidatură politică şi ,,un simbol politic” al societăţii civile. Copreşedintele PNL a mai spus că membrii comisiei de unificare au avut de ales între o candidatură politică – mai multe variante din interiorul PNL – şi varianta la care liberalii au mai apelat la alegerile prezidenţiale, aceea de a opta pentru un lider cu o ,,dimensiune tehnocrată”, sprijinit de societatea civilă. Gorghiu a mai precizat că în urma discuţiei cu toţi colegii s-a ajuns la concluzia că opţiunea a fost de a propune ,,un simbol politic”, pe fostul lider al studenţilor din Piaţa Universităţii, Marian Munteanu, propunere care i-a aparţinut preşedintelui PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu.
Decizia comisiei de unificare a PNL privind desemnarea fostului lider al studenţilor drept candidat la Primăra Capitalei vine după ce Ludovic Orban s-a retras, luni, din cursa electorală, ca urmare a anchetei DNA. În discuţiile în interiorul PNL, numele lui Cătălin Predoiu şi al Adrianei Săftoiu au fost vehiculate pentru a-l înlocui pe Ludovic Orban în competiţia electorală pentru Primăria Generală, însă liberalii nu au reuşit să ajungă la un acord. Atât Predoiu, cât şi Săftoiu, au fost măsuraţi în sondajul comandat de PNL în luna februarie şi au obţinut scoruri apropiate de cel al lui Ludovic Orban. Surse din PNL declarau că Adriana Săftoiu ar accepta o candidatură, dacă ar fi ultima soluţie a partidului, în timp ce Predoiu, în ciuda insistenţelor colegilor, nu s-a arătat dornic să îşi asume câştigarea celei mai importante redute pentru care partidele se vor lupta în la alegerile locale din 5 iunie.
Deputatul de Buzău Cezar Preda, vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi purtător de cuvânt al PNL Bucureşti, a precizat pentru OPINIA că, prin nominalizarea lui Marian Munteanu pentru candidatura la funcţia de primar general al Capitalei, partidul său a făcut ,,al doilea pas în a ţine cont de ceea ce vrea societatea românească”: ,,Primul pas a fost atunci când nu a propus prim-ministru şi a plecat să se refacă, să se restructureze, să se modernizeze în interiorul lui. Iată că la Capitală, după accidentul cu Ludovic Orban, organizaţia naţională a decis, în Comisia de unificare, şi a validat, în Biroul Permanent Naţional, candidatura unui om din societatea civilă – un om cu notorietate maximă, cu conexiuni foarte mari în tot ceea ce înseamnă spaţiul public şi înţelegerea fenomenului social şi politic – şi a renunţat la o candidatură politică din interiorul partidului, pentru a aduna toate voturile de dreapta. Aceasta înseamnă maturitate şi respect pentru ceea ce vrea societatea astăzi. Marian Munteanu se va înscrie în Partidul Naţional Liberal şi va fi susţinut cu toate forţele Partidului Naţional Liberal pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti”, a spus Cezar Preda.