Cezar Preda: „Cine pleacă de la un partid de 20 la sută la unul de 1 la sută, acela-i un prost!”

Mişcarea Populară este atât de fină la Buzău, încât nici nu se face simţită, este de părere preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda.

Acesta dezavuează practicile reprezentanţilor acestei formaţiuni politice, de a încerca să racoleze membri PDL şi de a critica în permanenţă pe democrat-liberali. Liderul PDL Buzău spune că partidul înfiinţat la iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu are intenţia de a forţa unificarea dreptei înainte de alegerile europarlamentare de anul viitor, pentru „a nu se face de râs”.

„Este atât de fină această mişcare, încât eu nici nu o simt. Valeriu Alecu (fostul deputat PDL despre care se afirmă faptul că ar încerca înfiinţarea Mişcării Populare la Buzău, n.r.) şi-a luat un an de pauză, să mediteze. Mulţi au luat un an de pauză, au spus că până ne întoarcem pe val. Să fie sănătoşi! Eu vă dau un exemplu de contradicţie în afirmaţii. Ei spun că-şi fac mişcare, dar că nu au nicio treabă cu PDL, că nu iau pe nimeni de la PDL. A plecat băiatul acela de la Alba, păi el pe cine cunoaşte, să facă membri, nu din PDL, doar nu s-o duce la alţii? Aţi văzut că şi Ungureanu şi Neamţu s-au chinuit să-şi facă câte un partid; la ei nu a plecat nimeni de la PDL şi ce-au făcut? Eu spun că singura chestiune la care vor lucra foarte tare aşa-zişii popularişti va fi să ne convingă prin toate mijloacele să unificăm dreapta înainte de europarlamentare să nu se facă de râs. Despre ce vorbim noi? Partidul Democrat Libe­ral are 17 la sută în cele mai negre sondaje. Eu le doresc sănătate, să muncească, să facă, dar nu să vină să jignească la televizor, nu să dea lecţii. Sau venind să ia de la noi. Va fi o ofensivă, tot timpul este o încercare de a mai lua de la noi, cu întruniri seara la restaurante, <Hai, că o să ne unim cu toţii, hai, că şeful (Traian Băsescu, n.r.) a zis  că o să ne unească cu toţii>. Acestea sunt mesajele lor, ei nu au mesaje serioase, acţiune serioasă”, a declarat Cezar Preda pe parcursul unei conferinţe de presă.

     

„PDL are resursele pentru a intra din nou în marile jocuri politice ale României”

    

Cu aceeaşi ocazie, liderul organizaţiei buzoiene democrat-liberale a vorbit şi despre cei care au părăsit PDL pentru a pleca spre partide mult mai slab cotate electoral, dar aflate, în acest moment, la guvernare: „Noi, cel puţin, ne-am luat crucea, aşa cum este partidul, şi mergem mai departe. Eu cred foarte mult că Partidul Democrat Liberal are resursele pentru a intra din nou în marile jocuri politice ale României. Uitaţi-vă, PNL a ajuns la 20 la sută, cu 14 preşedinţi de consilii judeţene. 20 la sută, după ce Bîgiu, aici în judeţ, mi i-a luat la bucată, i-a pus să semneze pe majoritatea primarilor că-i vor da lui voturi la anul. 20 la sută, noi 17, o să ajungem, până la Crăciun, să avem noi peste ei. Să vedem ce vor face atunci! Sau cei care au fugit de aici şi s-au dus la PC şi-i fac lui Giogioacă organizaţie, îi sună pe ai noştri, au fugit cu baza de date, să-i ia de la noi. Domnule, prost este cel care se duce la un partid de 1 la sută şi pleacă de la un partid de 20 la sută! Acela este un prost! Hai, că unii dintre cei pe care-i sună au un interes, le dă un serviciu, le dă o funcţie, pe ei îi înţeleg, nu am nimic cu ei. Dar acela care pleacă de la 20 la sută la 1 la sută, la un partid care nu există, ai cărui şefi stau numai pe la DNA, acela-i om sănătos la cap, acela-i om care are ceva în cap? Cei care spun <Plec, domnule, că mă curtează Puterea!>”, a mai spus preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Demo­crat Liberal, deputatul Cezar Preda.