Cezar Preda: ,,Angajările de la Romatsa, ceva penal“

Deputatul democrat-li­beral de Buzău Cezar Preda a lansat un atac fără precedent la adresa fostului premier și președinte

al partidului, Emil Boc, spunând că modul în care și-a angajat consilierii la Romatsa reprezintă o faptă penală și a cerut explicații de la acesta.

,,Nu am știut că Emil Boc și-a angajat șoferul și fotograful la Romatsa cu 110 milioane de lei salarii și prime. Este ceva penal. Îl rog pe domnul Boc să explice cum de a făcut așa ceva. Noi nu știam, în PDL, de aceste angajări. Noi ne chinuiam și nu puteam angaja în teritoriu, la primării, oamenii pe salarii de 10 ­mi­lioane de lei. Este ceva penal”, a spus Cezar Preda într-o emisiune la România TV.

Conform unui raport al Corpului de Control al premierului, la Romatsa ar fi fost angajați ilegal, în perioada mandatului de premier al lui Emil Boc, Darius Pintilie și Marius Buzea, primul fost fotograf și consilier personal al premierului Emil Boc, iar al doilea era șofer al PDL și, deasemenea, consilier personal al primului-ministru.

Cu aceeași ocazie, deputatul Cezar Preda a atacat-o și pe Elena Udrea, pe care a identificat-o drept simbolul guvernării Partidului Democrat Liberal, mai exact al motivului pentru care partidul a pierdut alegerile în 2012, după perioada de criză prin care a trecut țara sub mandatul lui Emil Boc. ,,Am pierdut alege­rile nu pentru că am tăiat salariile, ci pentru că am fost îngâmfați. Românii suportau și vedeau că noi, în loc să fim solidari, călăream cai, tăiam panglici, că noi aveam bani. Dacă miniștrii erau în cizme, la muncă, stăteau la birou și își făceau treaba, dacă erau solidari cu oamenii care suportau acele măsuri, nu am fi pierdut alegerile”, a mai spus deputatul PDL de Buzău Cezar Preda.