Cetățenii Fron, Bârlă și Oprea

   Ați auzit vreodată de cetățeanul Gheorghe Fron? Nici eu până ieri după-amiază, când am aflat, dintr-o știre difuzată de o agenție de presă, că este primar social-democrat în comuna suceveană Cornu Lun­cii, și s-a distins prin aceea că a înjurat și a scuipat o con­săteancă, de 64 de ani, cu   handi­cap cardiac și locomotor, venită la Primărie pentru a solicita ceva, chiar nu are de­loc importanță ce. Cert este că, în loc de răspuns la cerere, primarul a blagoslovit-o cu spută și obscenități.

   Dar de cetățeanul Fănică Bârlă ați auzit? Celor care nu-l știu le spun că este viceprimar, tot social-democrat, al munici­piului Buzău, deținătorul unei atât de mari puteri administrative încât până și un ins oarecare care a plantat ilegal un chioșc din termopan pe un spațiu verde l-a tratat cu „ignore“, iar chioșcul este, după zece zile de la instalare, tot acolo unde l-a așezat individul. Cu ce s-a distins vicele buzoian? Precum suceveanul Fron, a blagoslovit un reporter TV în plină stradă – nu vă speriați, nu cu spută sau înjurături -, ci cu mult mai intelectualele apelative „mă“ și „bă“, de altfel singurele care s-au distins din suita de sunete emise de Fănică Bârlă și care se vroiau articulate.

   În fine, de cetățeanul Ga­briel Oprea ați auzit, sper cu toții; este vicepremierul cu girofar și antemergător, cel care nu a catadicsit să se dezlipească de mult-prea-apropi­ata consilieră în goana lor nebună către cârciuma Internelor, nepăsător că unul dintre cei care le-a deschis calea murea într-o groapă.

   Ce-i unește, însă, pe cei trei cetățeni despre care am făcut vorbire mai sus? Dra­gos­tea nespusă pentru electoratul pe care se laudă că-l reprezintă la diverse niveluri, pe care însă, în afara perioa­delor în care îi cer votul, nu dau altceva decât… o spută! Adrian Păunescu, cel mai porc dintre „poeții națio­nali“, a re­înviat și s-a reinventat, ca boxerii din pumni, cu ajutorul sputei administrate de bucureșteni într-una din primele zile ale Revoluției, când îndrăznise să iasă pe stradă și să facă pe victima regimului Ceaușescu. Se vede că ro­mâni­lor le este necesară o do­ză pe măsură din partea celor care ne conduc, pentru a fi determinați să le răspundă pe măsură. Adică să-i arunce la groapa de gunoi a istoriei.