Cetăţeni moldoveni, răniţi într-un accident la Poşta Câlnău

* Evenimentul rutier s-a petrecut în aceleaşi condiţii cu cel provocat de Şerban Huidu

* Evenimentul rutier s-a petrecut în aceleaşi condiţii cu cel provocat de Şerban Huidu

Săptămâna trecută, aproape că nu a fost zi în care pe şoselele din judeţ să nu se petreacă cel puţin un eveniment rutier soldat cu victime, ultimul fiind consemnat pe DN2 E85, în apropiere de Poşta Câlnău. Deşi urmările nu au fost la fel de grave, dinamica accidentului este similară cu a celui în care a fost implicat realizatorul de televiziune Şerban Huidu pe DN1, în judeţul Braşov. De această dată, impactul nu a fost deosebit de violent, accidentul soldându-se totuşi cu rănirea a două persoane, doi cetăţeni moldoveni care se întorceau din Capitală, şi care au ajuns la Spitalul Judeţean, unde au rămas internaţi.

            Vina pentru producerea accidentului îi aparţine lui Silviu Preda, care în ziua respectivă se deplasa la volanul maşinii sale dinspre Poşta Câlnău spre Buzău. Din grabă sau poate pur şi simplu din neatenţie, a continuat să apese pe acceleraţie în momentul în care a intrat într-o curbă, împrejurare în care maşina a intrat în derapaj, şoferul pierzând total controlul asupra direcţiei. Vehiculul a trecut peste linia continuă şi a pătruns pe contrasens, în timp ce din sens opus se apropia autoturismul în care se aflau cei doi cetăţeni moldoveni. Totul s-a produs în doar câteva fracţiuni de secundă, aşa că niciunul dintre şoferi nu a putut reacţiona în timp util pentru a evita impactul.

            Cele două vehicule s-au ciocnit pe sensul de mers spre Moldova, impactul fiind din plin resimţit de către cei doi moldoveni. Şoferul şi pasagera care îl însoţea au fost răniţi, leziunile suferite necesitând îngrijiri medicale. Răniţii au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean, unde au rămas internaţi, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol, dar necesitând încă supraveghere medicală.