Fostul soț al senatorului PNL de Buzău Doina Tudor, Daniel George Tudor, fost președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, și Ovidiu Marian, fost secretar general al Senatului, ar putea fi cercetați de către Direcția Națională Anticorupție în arest la domiciliu, a decis, printr-o hotărâre care poate fi contestată, vineri seara, Înalta Curte de Casație și Justiție. În același dosar, Direcția Națională Anticorupție a cerut încuviințarea reținerii și arestării preventive și pentru senatorul Doina Anca Tudor, cerere care va fi discutată luni în Comisia Juridică a camerei suprerioare a Parlamentului.
Reamintim că procurorii anticorupție au cerut instanței supreme arestarea preventivă a lui Daniel George Tudor pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, și arest la domiciliu pentru Ovidiu Marian, acuzat de trafic de influență. În același dosar, senatoarul Doina Anca Tudor este urmărită penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru complicitate la luare de mită. Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în perioada martie-mai 2013, în contextul efectuării unui control la Carpatica Asigurări, Daniel Tudor, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, a primit de la administratorul firmei respective, Ilie Carabulea, denunțător în cauză, prin intermediul lui Ovidiu Marian, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul verificărilor să fie unul favorabil omului de afaceri.
„Suma de bani amintită a fost remisă lui Daniel Tudor în trei tranșe de câte 100.000 euro, o primă tranșă în mod direct, iar următoarele două tranșe în mod indirect, prin intermediul soției sale Doina Tudor, senator, persoană care cunoștea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât proveniența, cât și scopul pentru care erau remise aceste sume de bani. De precizat este faptul că inițial, inculpatul Tudor a pretins de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3 milioane de euro“, susțin procurorii.
Direcția Națională Anticorupție arată că, în urma sumelor remise cu titlu de mită, la 26 aprilie 2013, Daniel Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv – care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății – și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății.
Doina Tudor: „Credeți că un bărbat care pleacă de la soția sa, vrea să divorțeze, o trimite să îi facă diverse afaceri?“
Senatorul Doina Tudor se consideră nevinovată și îi roagă pe colegii săi să voteze solicitarea DNA privind arestarea sa preventivă așa cum consideră de cuviință. „Am fost chemată, joi, de urgență, să mă prezint la DNA. Mi s-a spus că am calitatea de suspect și, până seara, văd că am altă calitate. Nu știu nimic, nici măcar de ce, cum. Nu am nicio vinovăție“, a declarat Doina Tudor.
Ea a mai explicat că exact în perioada în care este acuzată că ar fi fost complicele soțului sau era „în divorț și în certuri cu acesta“: „Credeți că un bărbat care pleacă de la soția sa, vrea să divorțeze, o trimite să îi facă diverse afaceri? Am avut trei cereri de divorț în 2013 și pronunțarea divorțului a fost în 2014. Dacă s-ar fi vrut, s-ar fi căutat și s-ar fi văzut în toate ziarele și la posturile TV ce emisiuni erau despre soțul meu și despre mine exact în perioada martie-iunie. Eram în certuri. Las logica unui om normal“, a adăugat Doina Tudor.
Întrebată ce le transmite colegilor săi, ea a spus: „Nu pot să îmi oblig colegii. O să îi rog să voteze cum consideră ei de cuviință“.
„În privința problemei pe care o are colega noastră, colega mea, doamna senator, mie îmi pare foarte rău. Sincer vă spun că ea era o colegă bună, nu am avut niciodată altfel de discuții decât aplicate pe probleme de legislație parlamentară și de activitate politică la nivelul partidului. Dar Partidul Național Liberal, așa cum ați observat și prin declarațiile co-președinților, va vota pentru încuviințarea reținerii și a arestării. Nu mă bucură, cum nu m-a bucurat la nimeni. Pe mine, spre deosebire de alți oameni pe care îi văd în jurul meu, pe mine nu mă bucură când un om are necazuri. Și chiar îi doresc să demonstreze că este nevinovată“, a declarat, duminică, la o conferință de presă, deputatul PNL de Buzău Cezar Preda.