Centrul Europe Direct pregăteşte buzoienii pentru momentul în care România va prelua preşedinţia Uniunii Europene

• Vor fi organizate caravane în localităţile de câmpie ale judeţului

În acest an, premergător celui în care România va exercita, începând cu 1 ianuarie, pentru şase luni, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, Centrului Europe Direct Buzău şi-a propus să realizeze foarte multe activităţi din această perspectivă. Şi una dintre ele va consta în organizarea unor caravane de informare prin care să  întărească abilitatea cetăţenilor de a înţelege oportunităţile pe care le-au dobândit odată cu integrarea în Uniunea Europeană, să crească  gradul de cunoaştere prin creşterea capacităţii acestora de identificare şi accesare de surse europene, precum şi să-i sensibilizeze în legătură cu importanţa dezbaterii şi a dialogului.. La activitatea care a avut loc marţi, 19 martie, Felicia Vîjdea, coordonator executiv Centru Europe Direct Buzău a făcut câteva precizări în acest sens: ,,Un ţel important va fi realizarea unei caravane de informare, pentru că anul viitor România va prelua preşedinţia Consiliului Europei. Vom face evenimente în acest sens începând din luna iulie până la sfârşitul anului. Vă vom invita atunci când plecăm în caravana aceasta de informare în şcolile din județul Buzău; pentru că, în generaţia trecută, am abordat una  Pătârlagele, Nehoiu, Beceni, Vintilă Vodă, acum  ne ducem în partea de câmpie”.

Şi cum misiunea Centrului este aceea de a oferi informaţii, pe de o parte, despre Uniunea Europeană, iar pe de altă parte, de a promova o cetățenie participativă prin intermediul diferitelor instrumente de comunicare, de a stimula dezbaterea şi dialogul pe teme europene, una dintre ele fiind cea a discriminării, marţi, la Centrul Europe Direct Buzău s-a vorbit despre acest subiect. Invitat special a fost scms Emilia Mihăilescu, ofiţer specialist sociolog la Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. Din partea administraţiei locale s-a alăturat participanţilor, cadre didactice şi elevi, viceprimarul municipiului Buzău Andrei Neder.

Ofiţerul de poliţie a vorbit pe baza tematicii propuse de organizatori,sub genericul „Nu discrimina că toţi suntem egali!”

„Acest seminar, <Nu discrimina că toţi suntem egali>, a venit din nevoia pe care am identificat-o noi într-o şcoală. Mai mult decât atât, noi am îmbrăţişat ideea şi pentru că a fost la modă anul trecut ideea <Stop bullying! Discriminarea şi această problemă a bullyingului>, am zis noi, că putem să o abordăm cu doamna inspector”, a spus Felicia Vîjdea.

Ofiţerul de poliţie a vorbit despre cadrul legislativ şi ca parte aplicativă a temei le-a propus elevilor în special să urmărească un filmuleţ care vorbea despre un experiment efectuat în anii ‘70 în Statele Unite ale Americii de învăţătoarea unei clase a III-a. „Deşi a fost realizat cu mulţi ani în urmă, rămâne una dintre cele mai puternice demonstraţii ale modului în care operează etichetarea”, a spus ofiţerul specialist sociolog Emilia Mihăilescu.

Este vorba despre un studiu privind discriminarea, intitulat ,,Ochi albaştri, Ochi căprui“ realizat de o profesoară din Iowa şi  a fost supus atenţiei participanţilor la seminarul realizat de Centrul Europe Direct.

El a fost luat drept reper pentru a se discuta pe marginea subiectului bullying, tot mai prezent în şcoli, şi pentru a răspunde de ce se formează atât de uşor grupurile şi prejudecăţile. Discuţiile au fost conduse de specialist astfel încât cei prezenţi să conştientizeze necesitatea adoptării unui comportament corect, nediscriminatoriu.

Studiul învăţătoarei americane Jane Elliot demonstrează că poate fi creată aproape instantaneu o construcţie alternativă a realităţii pentru a-i defini pe cei care ne displac sau pe cei de care ne temem pentru că sunt diferiţi.

Concret, Jane, o învăţătoare din SUA, a făcut un experiment practic de învăţare, prin care a încercat să-i sensibilizeze pe elevi faţă de efectele discriminării.  Învăţătoarea  a împărţit copii după culoarea ochilor şi le-a propus să judece oamenii după acelaşi criteriu. Elevii cu ochi albaştri au primit recreaţii mai mari, elevilor cu ochi căprui li s-a spus că nu au voie să se joace cu cei cu ochi albaştri, a doua zi lucrurile s-au inversat. Prin reacţiile copiilor şi comportamentul impus de aceste reguli noi, Jane a demonstrat că oricât de mici sau de superficiale ar fi diferenţele în momentul în care acestea devin indicatorii superiorităţii, respectiv ai inferiorităţii, ai acceptabilităţii sau respingerii sociale, ele sunt de îndată instituţionalizate şi creează norme, dând naştere unor aşteptări faţă de comportamentul oamenilor investiţi cu un anumit statut.

Proiecte cu şi pentru tineri

Centrul Europe Direct Buzău a desfăşurat, de câţiva ani buni, şi va derula şi în următorii trei ani, în baza unui proiect, o mulţime de activităţi menite să asigure interfaţa publică în relaţia cu cetăţenii, atât din zonele rurale, cât şi urbane, astfel încât aceştia să aibă acces facil la informaţiile privind toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene. Mai mult decât atât,  din ceea ce a prezentat Felicia Vîjdea, activităţile pe care Centrul Europe Direct Buzău le va desfăşura  îşi propun să fie un răspuns la nevoile de informaţie şi comunicare europeană ale publicului la nivel local, dar mai ales să-i formeze pe tineri cu spirit antreprenorial, în special pe cei care ajung să desfăşoare activitate de voluntariat în cadrul acestei organizaţii neguvernamentale.

Adresându-se tinerilor prezenţi în sală, Felicia Vîjdea a spus: „Încercăm să vă schimbăm şi vouă viaţa. Am avut activităţi de iniţiere în antreprenoriat, lucru pe care îl vom face şi anul acesta, şi vă îndemn să veniţi, pentru că încercaţi să vă familiarizaţi cu ceea ce înseamnă să fii un antreprenor, cu ceea ce înseamnă să-ţi faci un plan de afaceri; puteţi să aplicaţi voi, să vă faceţi planul vostru de afaceri şi să puteţi obţine un fond european”. La momentul actual, la Centru  sunt înscrişi voluntari de la CN „B.P. Hasdeu” şi de la Liceul „Alexandru Marghiloman”