UPDATE
Centrul de zi pentru oamenii străzii a fost devastat aseară de un recidivist. Bărbatul, de 61 de ani, din cartierul Mihai Viteazul, și-a vărsat nervii pe tot ce i-a ieșit în cale, de la ferestre, la jaluzele, la instalația de încălzire și obiecte sanitare, lăsând în urmă o pagubă de aproximativ 50.000 lei. Niciun asistat nu a putut interveni, fiind amenințat cu bătaia de individul violent. Bărbatul este divorțat, iar de aproximativ două luni era cazat în Centrul pentru Persoane fără Adăpost din subordinea Primăriei. Indiviul are însă antecedente penale grave. La sfârșitul anului trecut a fost eliberat din penitenciar unde a executat o condamnare de 1 an și șapte luni tot pentru distrugere, după ce la sfârșitul lui 2013 a devastat centrul Fundației Sf. Sava al părintelui Milea. Până în 2010 individul a mai executat o condamnare pentru tentativă de omor, dispusă în 2004. Din 9 ani și 6 luni a executat însă doar 6 ani. Marți a anunțat că vrea să plece din centru, însă înainte, într-un acces de nebunie a distrus aproape toate încăperile instituției. Câțiva asistați care se aflau în centru s-au baricadat în dormitoare, blocând ușile cu paturile, în timp ce personalul centrului stă ascuns în cantina socială. Imaginile de pe camerele de supraveghere arată furia bărbatului Polițiștii l-au prins afară când tocmai se pregătea să părăsească centrul. Reprezentanții centrului spun că bărbatul nu era violent și nu a mai făcut probleme până aseară. Totul pare să fi fost premeditat pentru a se întoarce la închisoare, având în vedere că familia nu mai vrea să știe de el iar șansele de integrare în societate sunt nule. Individul recidivist a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi a fost dus la Parchet pentru mandat sub acuzația de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Procurorul de caz a decis ca individul să fie cercetat sub control judiciar și nu să fie propus pentru arestare preventivă.
FOTO stiridebuzau.ro