Centru gratuit de pregătire pentru elevii buzoieni, cu participarea celor mai buni profesori

   Elevii buzoieni pasionați de matematică și fizică vor beneficia, începând de luna viitoare, de centre gratuite de pregătire, unde vor fi îndrumați de cei mai buni profesori. Inițiativa aparține eMag și BCR care, în cadrul programului „Hai la olimpiadă!“, finanțează 14 astfel de centre de performanță în toată țara.

   Extinderea rețelei de centre gratuite a fost anunțată ieri, în cadrul unei conferințe or­ganizate la Colegiul „B. P. Hasdeu“, în prezența inițiatorilor și a o parte dintre profesori.

   „Am venit la Buzău să lansăm și în județul Buzău extinderea centrelor de pregă­tire pentru performanță din cadrul programului Hai la Olimpiadă!“. Sperăm să avem centre de pregătire gratuite la matematică, informatică și fizică pentru toți copii din țară care vor să se pregătească. În Buzău ne așteptăm să beneficieze de acest centru în jur de 200 de elevi. Copii se pot înscrie pe siteul hailaolimpiada.ro/inscriere. Dacă vor fi foarte mulți copii se va da o testare, după care încep cursurile, care se vor desfășura o dată pe săptă­mână, la finalul săptă­mânii, vineri sau sâmbătă. Programul va fi anunțat ulterior. Într-o clasă vor fi în jur de 25-30 de elevi. Vom avea în jur de 15-20 de profesori. Cursurile sunt pregătite, iar Fundația eMag, în parteneriat cu BCR, îi plătesc pe profesori pentru fiecare oră susținută“, a declarat Irina Vasilescu, project manager la Fundația eMag.

Cine sunt profesorii care predau

  Profesorii care vor preda în cadrul centrelor de excelență au fost selectați în baza rezultatelor obținute de-a lungul timpului: Bogdan Enescu, Mariana Dragomir, Virginia Mândruță Tănăsescu, Luminița Enescu, Maria Trocaru, Cristina Moise, Ticuța Iftimie. Cursurile se vor desfășura în cadrul Colegiului Hasdeu și sunt dedicate elevilor de clasele VI – XII din tot jude­țul. Totodată va exista un centru similar și la Rm. Sărat, condus de profesorul Diana Coman, de la Școala „Florica Cristoforeanu“. 

„Îmi doresc să vină copiii aici de drag“

   „Personal, îmi doream de mult acest proiect la Buzău. Știam că Fundația eMag finanțează centre de excelență în câteva județe din țară și eram invidioasă. Să vă spun drept, mă aflam pe malul mării și a sunat telefonul și profeso­rul Adrian Dafinei de la Facul­tatea de Fizică mi-a dat vestea cea bună: . Normal că am fost onorată. Cred că și performanțele elevilor noștri i-au convins. Sper ca noi, profesorii, să facem față cu succes acestei provocări. Am mai avut ceva tentative, dar fără susținere financiară. Îmi doresc să vină copiii cu drag. Dacă reușim să îi câștigăm, nu ne vom mai întâlni cu situația cu care mă întâlnesc eu ca inspector: sunt ore de fizică și nu avem profesori“, a declaratVirginia Mândruță Tănăsescu, profesor de fizică la Colegiul Hasdeu și inspector școlar.

Finanțare egală din partea partenerilor

   „Am realizat un studiu în anul școlar precedent pe 1.553 de elevi olimpici și am realizat că elevii își doresc ca noi, companiile să investim în educație, în centre de pregătire. Prin aceste centre suntem alături de ei și îi susținem să învețe. Finanțarea este făcută jumătate din partea BCR, jumătate din partea eMag“, a declarat Claudia Oprescu, reprezentant BCR.