Sâmbătă, 10 martie, la Casa Municipală de Cultură „Florica Cristoforeanu”, a debutat a doua ediție a „Festivalului cărții râmnicene”, un proiect inițiat de Casa de Cultură, susținut de primăria Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, în colaborare cu Editura „Rafet”.
Sâmbătă, 10 martie, la Casa Municipală de Cultură „Florica Cristoforeanu”, a debutat a doua ediție a „Festivalului cărții râmnicene”, un proiect inițiat de Casa de Cultură, susținut de primăria Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, în colaborare cu Editura „Rafet”. În prima zi a Festivalului a fost lansat volumul de sonete „Ecouri peste timp”, autor prof. Florea șt. Costache. La Centrul de Tineret au participat pe lângă membrii Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, oameni de cultură, iubitori de frumos. „Ostilitățile” au fost conduse de scriitorul și editorul Constantin Marafet, care a prezentat proiectul „Scriitori râmniceni” și programul derulării pe distanța a zece săptămâni și dacă se vor mai găsi și alte surse de finanțare, ar fi posibil să se mărească durata Festivalului și a prezentat volumul, exemplificând prin câteva recitări din lirica lui Florea Costache. Cărțile ce se vor lansa cu această ocazie, vor avea un puct comun: coperta, concepție a editorului acestei colecții. Autorul, în vârstă de 89 de ani, mai greu transportabil, a semnat cărțile și a fost reprezentat de fiica sa, dr. Florentina Borcăiaș și de prof. și scriitorul Traian Cristea. Au luat cuvântul: fiica autorului, dr. Florentina Borcăiaș, care în cuvinte frumoase a apreciat ceea ce se realizează pentru cultura râmniceană și a subliniat că autorului i se recunoaște talentul cu care a fost înzestrat, Traian Cristea „Autorul este un mare spirit, un mare crerator, un spirit complet, uriaș, o grădină de om, din care au izvorât aceste sonete, aceste frumuseți. Într-un timp în care totul se cumpără și cultura se cumpără, cineva se gândește să reînvie o tradiție, să reînvie cultura pe aceste meleaguri. Profesorul de limba română i-a învățat pe mulți cinstirea limbii române, a poeziei române și a fost bolnav de Eminescu”, prof. Violeta Vâlcu, dir. Casei Municipale de Cultură, „Sunt o răzvrătită a culturii. Am discutat cu v. Ghinea, Ctin Marafet și am inițiat împreună cu superiorii mei de la primărie acest proiect”, vice primarul, prof. și publicist, Sorin Cârjan „Este un moment frumos, sunt alături de oameni frumoși, educați .Avem nevoie pe lângă asfalt, canalizare, de cultură. Sunt convins aă am găsit o formulă, să adunăm la un loc oamenii de cultură, să fie o echipă și îi felicit pe cei care au inițiat proiectul”, prof.și scritorul Grigore Leaua, a depănat amintiri cu prof. drag lui, prof. de lb română Florea Costache și frumusețea acestui talent literar și bucuria de a fi prezent la această lansare, dr. Lucreția Dedulescu, care are preocupări în domeniile picturii, a scrisului și care conduce „Clubul Femina 2”dr. Georgeta Nicolau de la Casa de Cultură, a subliniat, cartea este o dovadă a talentului cu care l-a înzestrat Dumnezeu și felicită pe inițiatorii proiectului, ing.Ion Mușat, fost dir. la fosta Întrepridere de Confecții din oraș, care a mulțumit pentru proiect inițiatorilor, a făcut o retrospectivă despre cartea rusă și poeții proletcultiști și a elogiat pe profesorul care a știut să rupă ritmul, să cultive elevilor săi, gustul pentru literatura română adevărată.
A urmat ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Casa de Cultură, care a debutat cu un moment de divertisment susținut de Matică Costea, pe un text propriu, „Fotbalul este de vină”, răsplătit cu aplauze.
Totul s-a încheiat cu lectorul de serviciu, prof. dr. Mihail Voicu, cu epigrame. Lectorul de astăzi se dovedește un talent prolific, cu un dezvoltat spirt de observație și analitic care mărturisește: „Am atins cu „nuielușa” defectele care nu sunt admise într-o societate normală. Sunt o punte între oameni, cu o tentă social –politică, nu lipsește caracterul de pamflet, dar nu acel pamflet care desființează”.
„Râmnicul prin epigramă,/ Sigur azi l-ați onorat./ Vă vedem în astă seară, /Egalând pe Cincinat”.(Lui Mihail Voicu)
„Sunt la primul contact cu epigramele dlui Voicu. Prin natura lor au umor. Este o analiză meticuloasă a textului, să folosească în afară de metafore și anumite sfaturi. Este o formă greoaie și sunt oameni deosebiți creatorii de epigrame.(Laurențiu Selegian)
„Nu este sarcastic, discerne din realitatea înconjurătoare elemente, fenomene, la care merită să se oprească. Găsește soluții extraordinare, uneori mi se pare blând”.(Marian Ilie)
„Epigramele sunt incitante și spumoase. Este mare lucru ca în patru versuri să exprimi mult și o dovedește cu prisosință. Fiecare epigramă înțeapă, dar se împletește cu amuzamentul.(Matincă Costea).
„Ca femeie, ca gospodină este greu să-ți iasă ceva bun decât după multă muncă. La fel, epigrama te constrânge ca în patru versuri să exprimi ceva deosebit. Pentru creație trebuie muncă. Poezia cea mai scurtă are ac la vârf”.(Valeria Popa)
„Mi-au plăcut, dincolo de profesia de prof.dr. dă dovadă de talent, ceea ce descopăr astăzi. Pe cele politice le-am surprins foarte.bine, sper să nu fiu model pentru dlVoicu”.(Sorin Cârjan)
„Surprinde cu finețe și ironie fiecare greșeală a oamenilor simpli sau cu nume grele din politică, greșeli care nu ar trtebui făcute sau repetate”.(Ramona Manea)
„Îmi plac acele mici „ace” aruncate politicienilor și altor persoane din lumea reală.Se potrivește cu realitatea de astăzi”.(Costică Dârstaru)
Sâmbătă, 17 martie, începând cu ora 11.00, va avea loc lansarea volumului de poezie „Lumini din adâncuri”, autor Traian Cristea și lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Valeria Popa, cu poezie.