Sâmbătă, 1 Decembrie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a căpătat conotaţii istorice şi de aceea cei prezenţi au căutat să sublinieze importanţa acestei zile, Ziua Naţională a României, prin cântece patriotice, al căror ton a fost dat de Aneta Pioară, îmbrăcată în costum popular,
Constantin Marafet a recitat din lirica celui care a fost prof. şi poetul Dumitru Pricop, Matincă Costea a cântat, acompaniat de asistenţă, „Trăiască România” (imn) de I. Nicolescu, Mihai Constantinescu, prin câteva poezii patriotice creaţii personale, Nicolae Constantinescu, cu un „Onor lui Cuza”, creaţie personală, Valeria Popa, cu un grupaj de poezie patriotică din creaţia personală, George Anghel cu un omagiu cu tentă patriotică celui care a fost până de curând epigramistul şi prof. dr. Mihail Voicu, Roxana Manea cu un material despre istoria unei zile, Ziua Naţională a României: 1866-1947 ziua de 10 Mai, 1948-1989 ziua de 23 August şi din 1990 ziua de 1 Decembrie.
A urmat un scurt moment de divertisment realizat de Matincă Costea pe un text de Sandu Anastasescu şi Alex Marcovici, „Majurul Năstase şi alegerile”.
Totul s-a încheiat cu lectorul de serviciu, Nicolae Constantinescu, cu proză, „Secvenţe de coşmar”. La prima lectură, cu proză, în Cenaclu, lectorul de astăzi a dovedit un talent nativ, însă nu îndeajuns de „şlefuit”. Tema generoasă, coerentă în susţinerea ei, dar pare scrisă pe „nerăsuflate”, în „fugă”. Este nevoie de mai multă „gestionare” a elementului psihologic pentru a produce un impact mai mare asupra publicului. Trebuie mai multă atenţie la formă, ligamente, dialoguri, la contactul dintre personaje. Lucrarea de astăzi poate fi o nuvelă, dar împărţirea în capitole te duce cu gândul la roman, deşi nu are întinderea necesară. Ar putea fi necesară şi o lectură de gen, Mircea Eliade şi nu mai departe Dan Manciulea. Nu trebuie să surprindă pe nimeni asocierea dintre cei doi, deşi Dan Manciulea s-ar asocia, ca gen literar, mai mult cu Edgar Allan Poe.
„Tema lecturii de astăzi este interesantă şi consider că merită toată atenţia şi o dovadă de… „Patriotism” <Eu beau puţin şi iată pot, / Sunt respectat, îmi spuneţi nene, / Am fost, voi fi un patriot: / Beau numai vinuri râmnicene.>” (Dumitru Hangu)
„Mi-a plăcut mult această dorinţă de a se afirma prin scris, multă sensibilitate, o cunoaştere destul de aprofundată a vieţii. A fructificat un model uman pentru tineri, ei se pot salva prin credinţă. M-a şocat puţin titlul „Nirvana”. Firul epic este foarte interesant, a creat şi un anume dramatism. Se regăsesc două genuri de iubire: iubirea de o fiinţă reală şi iubirea de cel divin”. (Ecaterina Chifu)
„Tema abordată de autor este luată din viaţa de zi cu zi şi anume: urmările unui accident. Autorul a relatat faptele frumos, a scos în evidenţă talentul de povestitor. Lucrarea aş încadra-o ca fiind o nuvelă, dacă ar renunţa la al doilea titlu. Personajele sunt bine conturate, iar referitor la personajul principal, băiatul a primit o lecţie de viaţă. Să persevereze”. (Aneta Pioară)
„Autorul creează în această lucrare imagini auditive şi vizuale. „La început se auzise doar un zgomot. O bubuitură de la care începuse totul. (…) Mai încolo, zăcea o frumoasă fată la doar douăzeci şi trei de ani. O cârpă astupă trupul neînsufleţit al bietei fete, victima acelui groaznic accident”. În cuvinte puţine autorul ne face martorii unui accident, în urma căruia rezultă două victime, doi îndrăgostiţi, care sunt astfel despărţiţi. Continuă apoi să descrie drama bărbatului imobilizat într-un scaun cu rotile, rămas fără fiinţa iubită: zbuciumul sufletesc al acestuia, lupta pe care o duce cu propria conştiinţă. Ca element care aduce echilibru în mintea zbuciumată a personajului este stareţul Ilarion, un călugăr ce obişnuieşte să meargă prin spitale, să sprijine psihic pacienţii prin cuvântul divin. Suferinţa personajului principal durează ani întregi, autorul nu intră în amănunte, iar în timp Iulian reuşeşte să meargă. Prin apariţia unei noi iubiri în viaţa lui se încearcă restabilirea unui echilibru, care poate fi atins doar prin iubire, doar prin atingerea Nirvanei. Personajul principal este un om deosebit, cu o mare tărie de caracter, care iubeşte o singură dată în viaţă şi fiecare iubire va fi reîncarnarea Andreei”. (Roxana Manea)
„Lectorul de astăzi a realizat ceva încântător. O temă realizată pe două planuri: planul uman şi planul divin. Recomand să-l citească pe Mircea Eliade – Memorii”. (Dan Mihail Zanfirescu)
„Drama, zbuciumul care are loc în sufletul personajului principal, corelat cu credinţa în puterea divină, i-au dat tăria de caracter şi iubirea a reuşit să înfrunte suferinţa, deznădejdea, convins că viaţa merge mai departe prin împlinirea unui ideal”. (Mihai Vieru)
„Lectorul de serviciu nu m-a convins pe deplin. Reuşeşte dintr-un fapt banal să facă proză. Nu este lipsit de talent. Apreciez sentimentele trăite, foarte multe legături, balasturi. Are un fior, un filon bun, care trebuie lucrat. Cenaclul este o şcoală de literatură, de aceea să vină regulat la şedinţe. Da, să facă lectură din Mircea Eliade”. (Constantin Marafet)
Sâmbătă, 8 decembrie, începând cu ora 11.00. lectorul de serviciu la şedinţei Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Mihai Constantinescu, cu proză şi epigrame.