Cenaclul „Alexandru Sihleanu”: Cuvinte de învăţătură-despre om, despre natură!

       Sâmbătă, 2 iunie, la Clubul „Femina” al Casei Municipale de Cultură „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a avut loc, în prezenţa unui public doritor de cultură, lansarea cărţii „Cuvinte de învăţătură-despre om, despre natură”, autoare Nina Beldie, ultima zi a unui proiect maraton <Colecţia „Scriitori râmniceni”> cu sprijinul financiar al Casei de Cultură.

 

       Sâmbătă, 2 iunie, la Clubul „Femina” al Casei Municipale de Cultură „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a avut loc, în prezenţa unui public doritor de cultură, lansarea cărţii „Cuvinte de învăţătură-despre om, despre natură”, autoare Nina Beldie, ultima zi a unui proiect maraton <Colecţia „Scriitori râmniceni”> cu sprijinul financiar al Casei de Cultură.       „Ostilităţile” au fost conduse de Constantin Marafet, „Colecţia „Scriitori râmniceni” va rămâne peste timp un reper despre cultura râmniceană. E foarte greu, adult fiind, să-ţi retrăieşti copilăria scriind versuri pentru copii, întorcându-te cu fiecare vers: „În odaia cu miros de busuioc,/ De pelin şi mere-mbujorate/ Voi găsi eu linişte şi pace/ Voi uita aici de toţi, de toate… / Iar bunica mă va înveli/ Cu velinţa veche şi vărgată/ şi-mi va spune:/- Odihneşte-te puţin acum, / Inima ţi-e obosită, faţă! Trebuie să te naşti cu un har special. Aşa se explică cum autoarea acestei cărţi reuşeşte să se adreseze cu duioşie, dragoste şi transmite înţelepciune copiilor. Nina Beldie porneşte de la credinţa şi dragostea curată pe care o poartă cu mândrie, ca dascăl şi ca mamă: Copiii sunt poveste,/ Copiii îngeri sunt,/ Sunt dar de Dumnezeu,/ Speranţa noastră sunt!”, „maratonul nu s-a terminat, suntem într-o pauză de respiraţie”, după fiecare luare de cuvânt a recita di poezia cărţii şi a invitat la discuţii. Au participat la discuţii: Nina Beldie, „eu vin din alt timp şi alt loc. Un timp al altor valori şi dintr-un loc rătăcit între nişte dealuri. De aceea prima carte aminteşte de pădurea Trestiana. Acolo a rămas raiul dintre dealurile Bârladului din care am plecat să devin adult. Este a treia cărticică pentru copii. Prima a apărut în 2000, datorită lui Victor Sterom care a avut răbdare să se aplice pe foile mele, „Altarul din inimă”, semnată Mara Trestianu. La doi ani după am îndrăznit „Cuvintele care mă învaţă”. Sunt teme de actualitate, ţara, locul, tema copilului ca dar de la Dumnezeu, tema mamei, a bunicilor, pentru că mama este tot ce există mai frumos” şi a recitat din poezia cărţii, Sorin Cârjan, „mi-a plăcut atât de mult orizontul prezentat în discursul dumneaei. şi am realizat cât de mult ne-a perturbat traiul cotidian. Este un exemplu pentru mine şi pentru mulţi din comunitatea noastră, cu o sensibilitate deosebită”, Marian Ilie, „autoarea este pe rând, în versuri, copil, părinte. O bijuterie de carte, frumoasă, încântătoare”, Genovel Frăţilă, „am ţinut să fiu alături de Nina Beldie. Este ea însăşi o poezie despre tot ce este frumos în lumea asta. Dna Beldie este sufletul acelei locaţii, Grădiniţa „Orizont”, Matincă Costea cu un moment umoristic pe un text propriu, „Pasiuni şi preferinţe”, Georgeta Iuga, „o doamnă cu multă demnitate, cu multă bun simţ, la Cenaclu cu perlele deosebite pentru copii, un cadru pedagogic care îi învaţă pe cei mici dragostea de ţară în primul rând. Poeziile dumneaei spun că şi-a ales meseria din dragoste pentru copii”, Ecaterina Chifu, „în carte regăsim vibraţia unui suflet ales, înzestrat cu mult har portic. Mă regăsesc în mai multe ipostaze, copil mamă, bunică şi educatoare. Am trăit ca şi dumneaei într-un paradis terestru, în satul Tisău, sat evocat în cartea „Prin luminile din ţara Luanei. Dna a adunat din acest univers, cel al copilăriei, luminile, culorile şi le-a transpus în versuri care ne impresionează prin versificaţie, muzicalitate şi tematica abordată, care justifică titlul. Propun  să realizăm un site al municipiului Râmnicu Sărat cu tot potenţialul lui economic şi turistic şi în care cultura să fie recunoscută”, Dan Zanfirescu, „o fericită că Dumnezeu a înzestrat-o cu acest har de poetă pentru cei mici. Este a doua mămică şi bunică pentru copiii pe care îi are în grijă. Felicitări!”,  Laurenţiu Selegian, „o felicit cu toată sinceritatea. Este o persoană sen sibilă, sinceră, înzestrată cu talent pentru acest gen de poezie”, Vasile Ghinea a vorbit despre omul şi potenţialul liric a celei care creează poezie pentru copii, Nina Beldie, despre Victor Sterom şi cronica făcută de dumnealui, o cronică de bun  simţ. la volumul lui „Ochiul din umbră”.      

       A urmat şedinţa Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, cu un moment de divertisment marca Matincă Costea pe un text de Bogdan Căuş, „Nu mă bag!” şi  lector de serviciu, Ramona Germina Manea, elevă, clasa a VI-a, şcoala nr.1 din localitate, cu proză, un material intitulat „Crâmpeie din viaţa de şcolăriţă”, fragment din „Secretele Ramonei”. Ramona este un talent deosebit pentru vârsta ei. Are talent epic, spirit de observaţie la detalii, creează atmosferă, personaje, dialog. „Viaţa fiecăruia este o poveste  şi mulţi dintre noi am vrea să ştim cât mai multe detalii din poveştile celorlalţi. Dar oare propria poveste ne-o cunoaştem? Nu ştiu dacă pot răspunde pozitiv, dar ştiu că întrebarea pe care mi-am pus-o a declanşat o avalanşă a amintirilor. Aveam impresia că văd un film în care aveam rolul principal. Într-o secvenţă de parcă derula cu încetinitorul eram în parc cu părinţii şi mulţi copii, alergam să prind un fluture, să miros un năsturel, să suflu puful unei păpădii. Apoi m-am privit mergând la grădiniţă unde credeam că sunt în lumea jocurilor şi-a jucăriilor. Acolo am aflat că nu voi putea atinge niciodată luna cu mâna, de ce anotimpurile vin şi pleacă… . Dar am văzut apoi momentul în care pe plajă vroiam să fiu clepsidra timpului. Luam nisip în pumn şi-l lăsam să zboare-n vânt. Apoi vroiam să deosebesc granulele ce le-am avut în mână din marea de nisip ce strălucea sub soare. Studiam cu interes furnicile apărute în curtea bunicii. Ore-n şir mă minunam de faptul că vin şi pleacă din muşuroi pe acelaşi drum. (…)” Şi totul se încheie cu o mărturisire: ”Ceea ce mă sperie cel mai mult este partea nescrisă a poveştii mele, dar tremur de nerăbdare s-o aflu…”        

       A urmat Radu Fefceac, al doilea lector, cu un material intitulat „Din culisele celor 10 porunci”, cu un motto: (personal) „Oamenilor cărora nu le place să le fie ridiculizate credinţele ar trebui să nu mai aibă credinţe atât de amuzante”. Totul este sub forma unui dialog între Dumnezeu şi Sfântul Duh pe tema celor 10 porunci, în care talentul, inteligenţa autorului dă întâietate teribilismului, uneori cu un lexic care şochează.

          „Micuţul lector vine din alt timp. Este foarte directă şi scrie foarte direct. Îmi place cum scrie, spontan şi jucăuş. Este un portret în mişcarea l unui timp şi loc şcolăresc. Cu asta încep toţi cei care încep să scrie. Îi doresc să mă invite la prima carte cu dedicaţie de la ea”. (Nina Beldie)

          „Se întâmplă o minune. Este o bijuterie. Respectă regulile unei povestiri. Este o piesă de bază a Cenaclului, este perseverentă şi continuă cu povestirile, eseurile. Radu Fefceac mi-e simpatic. Când îi dă diavolul creionul în mână… se alege praful de tot. Delirează. Eu cu capul meu de creştin aşa gândesc”. Dan Mihail Zanfirescu)

          „Observ că este puţin cam feministă. Mă aşteptam la finalul autoarei, nu ştiu de ce. Multe imagini frumoase. Se observă o evoluţie clară”. (Laurenţiu Selegian)

          „Şi mie mi-a plăcut. Este realistă şi matură. Să nu evolueze à la Balzac”. (Radu Fefceac)

          „Lucrarea autoarei este scrisă excepţional, publicabilă, clară, limpede, concisă. A mers pe structura unei povestiri. Este o povestitoare. Lucrarea lui Radu este foarte  bună în comparaţie cu scriitorii care iau premii cu vulgarităţi. Ar pute să schimbe personajele, dar nu mai are farmecul scontat”. (Constantin Marafet)

          „O felicit pentru scrierea ei deosebită. A prezentat în acest eseu un moment semnificativ din viaţa de elev. Radu Fefceac are talent de scriitor şi ar putea să scrie operă dramatică. Nu-mi place nu lucru: face abuz de vulgarisme”. (Ana Pioară)

          „Ce scrie Ramona este adevărat. O spune frumos”. (Qi Lin Robert)

          „Am citit printre rânduri. Am rămas puţin uimit. Nu aveam să ştiu ce limbaj este în realitate. Mi se pare amuzant, nu o poate citi oricine .Este mai aproape de vârsta mea”. (Ionuţ Baciu)

„Când a început domnişoara m-am trezit în clasa a V-a. Foarte plăcută şi bine concepută. Cât despre dl Fefceac… îi apreciez capacitatea intelectuală.

„Radu nu ne mai surprinde. E clar, are talent. Încă nu s-a regăsit. Ramona este la început de drum. A realizat o povestire care ne-a încântat şi aşteptăm o altă povestire pentru a urmări evoluţia”. (Adriana Plugaru)

„Consider că ceea ce dl Fefceac scrie atacă cu agresivitate psihicul cititorului chiar dacă dânsul susţine că totul este ficţiune. Cititorul este liber să perceapă aşa cum doreşte”. (Roxana Manea)

„Religie fără credinţă nu poate exista. Pentru omenire religia este ca o poliţie”. (Florin Dedu)

Sâmbătă, 9 iunie, începând cu ora 17.00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Mircea V. Homescu, cu eseu.