Joi, 14 iulie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Casa Municipală de Cultură „Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat a debutat cu un scurt moment de divertisment, pentru îmblânzirea spiritelor, susţinut cu aceeaşi vervă de Matincă Costea, pe un text de Fred Firea, „Firul buclucaş”.
Joi, 14 iulie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Casa Municipală de Cultură „Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat a debutat cu un scurt moment de divertisment, pentru îmblânzirea spiritelor, susţinut cu aceeaşi vervă de Matincă Costea, pe un text de Fred Firea, „Firul buclucaş”.
A urmat lectorul de serviciu, Răzvan Theo Chirac, cu un material intitulat simplu „RĂMĂŞIŢE”. Lectorul din această seară, scriitorul, fotograful, caricaturistul, şi paseistul Răzvan Theo Chirac, de câte ori este „de serviciu” în Cenaclu lasă o impresie bună, scrierile sale au un univers propriu, ţinutul Râmnicului cu urbea natală şi valea Râmnicului cu toate satele înşirate ca o salbă de-a lungul ei, privit din punct de vedere arhitectural, geografic, istoriografic şi al personalităţilor de pe acest meleag de la curbura Carpaţilor, cu talent, sensibilitate şi erudiţie. Îl puteţi găsi şi pe adresa www.Retro-Râmnic. Dar, să lăsăm să „vorbească” autorul: „Într-adevăr, orăşelul nostru nu prea contează pe harta arhitecturii româneşti, cu atât mai mult cu cât a sărăcit mult din acest punct de vedere şi – ceea ce e grav – sărăceşte în continuare, văzând cu ochii. Aşezat la curbura carpatică, Râmnicul a fost periodic zguduit de cutremure ce au distrus unele construcţii care ar fi meritat să stea şi azi în picioare. Mă gândesc la vechiul Teatru Comunal, desenat de Petre Antonescu, un fiu al oraşului de pe Râmnic. De fapt, cutremurul din 1940 doar a avariat clădirea, autorităţile fiind cele ce au decis punerea sa la pământ. În prezent, nu doar cutremurele dărâmă casele de odinioară, ci şi ignoranţa orăşenilor. Mutilaţi de comunism, locuitorii nu au nici cea mai mică urmă de competenţă în privinţa esteticii, a arhitecturii şi urbanismului, a spaţiului public în general. (…) Fiecare construieşte după cum îl taie capul, infestând oraşul cu imobile urâte, ridicate din materiale de proastă calitate. Arhitecţii lipsesc cu desăvârşire într-un oraş ca al nostru şi chiar dacă ar exista, nu cred că oraşul ar fi mai frumos. Iar aici ating un punct sensibil, pentru că mulţi dintre arhitecţii din ziua de azi nu urmăresc decât profitul material, păsându-le mai puţin de aspectul oraşelor noastre. Prea puţini dintre ei iau atitudine atunci când se construieşte prost, iar haosul urbanistic acoperă totul. Poate de aceea, stima mea se îndreaptă mai cu seamă asupra unor arhitecţi de altădată, ca Ion Mincu, Petre Antonescu, Toma Socolescu, Grigore Cerchez, Duiliu Marcu ş. a. Asta ca să amintesc doar câţiva creatori români, pentru că spaţiul românesc a beneficiat şi de aportul unor arhitecţi străini. Sau, chiar dacă arhitecţii nu erau străini, unele proiecte erau copiate şi puse în operă pe malurile Dâmboviţei sau chiar ale Râmnicului, cum e cazul Casei Lupescu (Palatul Fiscal), imaginată de Leonida Negrescu în maniera arhitecturii franceze din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. „Negrescu a fost între imitatorii cei mai servili ai acelei arhitecturi ,de multe ori copiind-o până la cele mai mici detalii, însă imitaţii şi copii în cele mai bune condiţiuni de un arhitect de talent, care-şi cunoştea bine meseria şi practica conştiincios”. (Toma Socolescu, Fresca arhitecţilor care au lucrat în România în epoca modernă, 1800-1925, Ed. Caligraf, Bucureşti, 2004).Aşadar, imitaţi, dar măcar imitaţi bine! Revenind la arhitectura de pe malurile Râmnicului, îmi propun ca, în ciuda „subţirimii” subiectului, să descopăr frânturi (nu neapărat originale) de arhitectură de calitate. Chiar dacă avem de-a face cu imitaţii, unele pot fi de bună factură şi ascund – uneori – semnătura unui arhitect cunoscut. Mai mult decât palatele care adăpostesc instituţii publice, îmi plac casele neoromâneşti răspândite în geografia oraşului, ridicate în anii ’20 şi ’30 ai veacului din urmă .Găsim astfel de imobile chiar şi în afara oraşului, la Dumitreşti bunăoară, unde pe stânga Râmnicului, boierul Alexandru I. Zamfirescu şi-a construit în perioada interbelică o frumoasă casă cu pridvor brâncovenesc. Aici primea oaspeţi de seamă ori ţărani la „o dulceaţă aromată de zmeură, un pahar cu apă şi o cafea taifas…”. Alexandru Iteanu, Emil Butnariu, Stavri Jugureanu, Lazăr Dicescu, Eliza Petrescu, Iorgu Antonescu îşi construiesc şi ei case în stil neoromânesc, inspirate din arhitectura rurală, decorate cu elemente ce fac trimitere la epoca lui Constantin Brâncoveanu. De altfel, ce exemplu mai bun s-ar fi găsit decât vechea mănăstire medievală din inima târgului, ctitorită de Mihail Cantacuzino? Dintre clădirile care adăpostesc instituţii publice, amintesc Cercul Militar, ridicat acum 80 de ani în apropierea Palatului Administrativ al judeţului Râmnicu Sărat. Admir arhitectura neoromânească pentru că reflectă sufletul poporului. Pe strada Gheorghiţă Lupescu, alături de casa eclectică de influenţă franceză construită de Constantin Lupescu la finalul sec. al XIX-lea, urmaşii săi au ridicat o casă în stil naţional ,actualmente mutilată de o „renovare” făcută în vederea adăpostirii Judecătoriei.(…)”
„Dumnealui este în plenitudinea creaţiei. Este ca un copac plin de roade şi roadele sunt scrierile lui. Este erudit şi patriot. Are un frate bun care nu-l trădează niciodată şi care este o prelungire a mâinii şi a ochiului, aparatul foto, iar ca soră, planşeta. Sunt nişte note jurnal despre Râmnicul vechi, frumos, tare frumos”. (Dan Mihail Zanfirescu)
„I-aş recomanda să adune documente cu clădiri vechi de la persoane care colecţionează aşa ceva. Îmi place că face cunoscute localităţile din fostul judeţ Râmnic”. (Valeria Popa)
„Materialul oferit de Răzvan Chirac, sub genericul criteriul arhitectonic actual în viziunea sa, te invită la nostalgie. Pasiunea autorului pentru trecutul râmnicean se reflectă din plin în ceea ce ne-a prezentat astăzi. Este un îndrăgostit de turism, de asemenea de caricatură şi fotografie”. (Matincă Costea)
„Este un text de atitudine în care se distinge foarte clar amprenta jurnalistului. Apreciez în mod deosebit faptul că autorul abordează cu mare sensibilitate subiecte desuete pentru generaţia tânără”. (Laurenţiu Selegian)
Joi, 21 iulie, începând cu ora 18.00, lectorul şedinţei Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Mircea V. Homescu, cu eseu.