Joi, 7 iulie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Casa Municipală de Cultură „Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat a debutat cu un scurt moment de divertisment susţinut de Matincă Costea pe un text de George Topârceanu, „În jurul unui divorţ”, răsplătit cu aplauze.
Joi, 7 iulie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Casa Municipală de Cultură „Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat a debutat cu un scurt moment de divertisment susţinut de Matincă Costea pe un text de George Topârceanu, „În jurul unui divorţ”, răsplătit cu aplauze.
A urmat lectorul de serviciu, Mircea V. Homescu, cu eseu. Materialul prezentat, „CE SEMNIFICĂ ÎN REALITATE 23 AUGUST 1944 (UN PACHET DE INTERPRETĂRI…necanonice, dar nici apocrife) cu un motto semnat Charles De Gaulle: „Un politician nu crede niciodată ceea ce spune, motiv pentru care nu poate să creadă… că cineva îl crede”, este o analiză a momentului din titlul, privit prin lupa unui spirit enciclopedic, cu un dezvoltat simţ de analiză şi sinteză. Dăm curs paşilor parcurşi în motivaţiile şi concluziile acestei analize: „Duritatea, dar şi adevărul moto-ului mă obligă la o precizare. N-am avut şi nici nu am veleităţi de politician ,dar am fost martor/contemporan al „momentului” şi – într-un fel – „victimă” a lui; de pe aceste poziţii îmi voi permite să formulez aserţiunile care urmează, despre 23 August 1944. Asist, neplăcut surprins, de câtva timp, la nişte eforturi disperate şi – în aceeaşi măsură inutile – pentru cosmetizarea neinspiratului act de la 23 August 1944; pe care nu am convenit cum să-l calificăm…: moment aniversar sau mai degrabă moment comemorativ. Inutil rămâne însă efortul de cosmetizare, fiindcă prea puţine „noutăţi” se mai pot adăuga la realitatea care – cu multă greutate – a putut să fie „recuperată” dintre minciuni, orgolii, ruşine şi perversitate. Realitate care-i priveşte atât pe protagonişti, cât şi pe cei ce au „listat”, mereu…altfel, meritele actului, dar mai ales inevitabilele inculpări, motivate sau doar scornite. Înainte de a aborda în ansamblu problema momentului discutat, din punctul nostru românesc de vedere, să stabilim datele în ceea ce priveşte modul de evaluarea situaţiei de pe poziţiile politice ale „altora”, implicaţi în evenimentele evocate. Să vedem adică în ce măsură Germania „de atunci”(politic vorbind) a împins – în deceniul al cincilea – evenimentele, spre desfăşurarea cunoscută, precum şi dacă ar fi fost posibil să se fi desfăşurat şi altfel.(…) Că 23 August a fost şi va rămâne o „aventură” lipsită de glorie şi de demnitate cavalerească, este, – de acum – un calificativ definitiv stabilit. (…)Aşa zisele avantaje pe care le-am fi obţinut prin”bravura” de la 23 August 1944…de fapt n-au prea existat.(…) Ni s-a repetat – obsesiv – ani la rând, autoelogierea dubios de insinuantă, despre…aportul nostru la scurtarea celui de al doilea război mondial…prin cedarea rezistenţei pe frontul din Moldova. (…) S-a mai pretins că prin al nostru 23 August 1944 am fi salvat o importantă parte a armatei naţionale de la oarecare jertfe omeneşti. Nimic mai fals.(…)
Dar pentru că ne aflăm la „ceasul dezgropării morţilor”, să mai formulăm o întrebare. De ce „puştiul regal” Mihai I, după ce l-a arestat – în dubioase circumstanţe morale – pe Antonescu (azi se ştie că acesta putea fi „neutralizat” fără arestare) l-a abandonat în totală nesiguranţă (şi a ajuns în două săptămâni la Moscova) deşi în „proiectul” loviturii se prevăzuse ca Antonescu să beneficieze ulterior de protecţia şi custodia instituţiei regale a ţării? (…)S-ar mai putea – desigur – rosti câteva vorbe şi despre pretenţia unora precum că dacă la 23 August nu făceam ceea ce am făcut…am fi ratat recuperarea Ardealului de nord, preluat de Ungaria prin dictatul de la Viena din vara anului 1940.(…).
Joi, 14 iulie, începând cu ora 18.00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu va fi Răzvan Chirac, cu proză.