Cel mai puternic turneu de fotbal juvenil debutează în câteva zile

        *Cupa Pro ‘98 ediţia a II-a aniversară “Melu Mustaţă” începe sâmbătă

            Federaţia Organizaţiilor Râmnicene pentru Tineret şi Sport, alături de Asociaţia pentru Tineret “Onix” şi Primăria Municipiului Râmnicu Sărat organizează, la sfârşitul săptămânii, a II-a ediţie a Cupei Pro ‘98, turneu de fotbal juvenil destinat copiilor născuţi în 1998.

        *Cupa Pro ‘98 ediţia a II-a aniversară “Melu Mustaţă” începe sâmbătă

            Federaţia Organizaţiilor Râmnicene pentru Tineret şi Sport, alături de Asociaţia pentru Tineret “Onix” şi Primăria Municipiului Râmnicu Sărat organizează, la sfârşitul săptămânii, a II-a ediţie a Cupei Pro ‘98, turneu de fotbal juvenil destinat copiilor născuţi în 1998.Întrecerea din acest an va fi destinată memoriei fostului tehnician Melu Mustaţă, unul dintre cei mai longevivi antrenori ai formaţiei CSM Râmnicu Sărat. În cadrul turneului organizat la Râmnicu Sărat vor participa opt echipe. După ce anul trecut au fost prezente patru formaţii (CSM Râmnicu Sărat, Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”, Petrolul Ploieşti şi FC Braşov), anul acesta Cupa Pro ‘98 se va bucura de prezenţa a opt dintre cele mai puternice reprezentante ale categoriei 1998 din ţară. La start se vor alinia CSM Râmnicu Sărat, Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”, FC Braşov, FC Argeş, Oţelul Galaţi, Sportul Studenţesc, Concordia Chiajna şi Ceahlăul Piatra-Neamţ. Turneul ajuns la ediţia a II-a se va desfăşura pe terenul din cadrul Bazei Sportive “Voinţa” şi pe stadionul “Municipal”. Cele opt echipe vor fi împărţite în două grupe de câte patru echipe, urmând ca fiecare să joace cu fiecare. La finalul partidelor din cadrul grupelor, echipele clasate pe primele două locuri se vor califica în fazele eliminatorii, urmând să lupte pentru primele patru poziţii, în timp ce restul echipelor vor disputa câte un meci pentru stabilirea ierarhiei pentru locurile 5 – 8. Rezultatele partidelor în timp real şi finalele competiţiei vor putea fi urmărite în direct, video, pe site-ul Buzăul-Sportiv.ro.