Cel mai nou sondaj electoral: Ponta pierde din avantajul față de Iohannis

A fost dat publicității barometrul INSCOP Research realizat la comanda ziarului „Adevărul“ după prima săptă­mână de campanie electorală a alegerilor

prezidențiale 2014. Indicatorul care măsoară prezența la vot sugerează că bazinul celor care declară că vor veni la urne în mod sigur crește. Comparativ cu iulie (48,6%) și septembrie (55,7%), la măsurătoarea de la începutul lunii octombrie, 59% declară că se vor prezenta în mod sigur la vot. Datele reprezintă prima estimare a intenției de vot rea­lizată în condiții de campanie electorală, cu măsurarea candidaților care se vor regăsi efectiv pe buletinele de vot.

Victor Ponta conduce în topul intenției de vot a celor care declară că se vor prezenta în mod sigur la urne în turul 1 (59% din totalul populației). 40,6% declară că ar vota cu Victor Ponta în turul 1, cu peste 10 procente peste următorul clasat, Klaus Iohannis care ar fi votat de 30,1% din alegători. Cei doi cumulează împreună puțin peste 70% din voturi, fiind finaliștii cerți ai alegerilor prezi­dențiale.

Față de primul sondaj de opinie al aceluiași institut, referitor la intențiile de vot ale românilor, unde Ponta era creditat cu 42% dintre sufragii, iar Iohannis cu 23%, candidatul Alianței Creștin Liberale Klaus Iohannis a recuperat 9 procente față de premier.

Pe locul 3 se clasează Elena Udrea cu 6,7%, urmată foarte aproape de Călin Popescu Tăriceanu cu 6,2%. Locul 5 este împărțit de Teodor Meleșcanu și Monica Macovei, ambii cu 4,6%. Kelemen Hunor ar obține 2,5% din persoanele care au indicat o intenție sigură de a vota, fiind urmat de Dan Diaconescu (2%) și Corneliu Vadim Tudor (1,7%). Ceilalți candidați (Ghe­orghe Funar, Zsolt Szilagyi, William Brânză, Constantin Rotaru, Mirel Mircea Amariței) incluși în lista de opțiuni nu adună împreună decât 1%.