Cel mai mare zăcământ de țiței din ultimii 30 de ani, descoperit de OMV la Padina

OMV Petrom și Hunt Oil Company of Romania (Hunt Oil) au anunțat descoperirea unui zăcământ de țiței în sudul județului Buzău, aceasta fiind cea mai mare descoperire din zona Muntenia din ultimii 30 de ani.

Potrivit Petrom, zăcământul a fost descoperit în perimetrul VIII Urziceni Est, prin săparea sondei de explorare Padina Nord 1, la o adâncime de peste 2.500 de metri. Punctul respectiv se află la circa 7 — 12 kilometri distanță de zăcăminte mature, exploatate de mai bine de 50 de ani.

Estimările obținute din testele de producție efectuate la cele două straturi geologice indică o producție potențială pe sondă de 1.200 — 2.100 bep/zi, precizează, miercuri, un comunicat al celui mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei.

Investițiile de explorare care au condus la această des­coperire realizată de OMV Petrom și Hunt Oil se ridică la 5 milioane de euro.

 „Am avut cel mai ridicat nivel de investiții“

„Este cea mai mare des­coperire din ultimii 30 de ani în zona Munteniei. Anul acesta, am avut cel mai ridicat nivel al investițiilor pentru explorare postprivatizare. Este important să continuăm activitatea de explorare, în condițiile în care 90% din zăcămintele pe care le operăm sunt mature și au atins vârful de producție cu mulți ani în urmă. În prezent, furnizăm circa 40% din necesarul de țiței și gaze al României”, a declarat Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de Explorare și Producție.

Localnicii, dezamăgiți că nu au beneficii

Reprezentanții autorității locale spun că descoperirea făcută de OMV nu îi „încălzește” prea tare. Primarul comunei Padina, Costică Bașturea, spune că respectiva companie nu plătește impozitele la primăria din localitate, iar singurul beneficiu local constă în refacerea unui drum, de care beneficiază și locuitorii comunei.

În perioada următoare, cele două companii vor continua testele pentru a determina potențialul de producție al descoperirii și vor realiza campanii de achiziție de date seismice în regiune pentru a continua pe linia acestui succes, afirmă Petrom.

Compania precizează că descoperirea de la Buzău a fost făcută în cadrul ­partene­riatului de explorare onshore încheiat în 2010 de OMV Petrom și Hunt Oil. ­Partene­riatul vizează explorarea a două blocuri onshore: I Adjud și VIII Urziceni Est, operatorul fiind Hunt Oil.