După un an 2017 senzaţional, în care a cucerit nu mai puţin de 12 titluri naţionale şi a doborât numeroase recorduri, atleta Marina Baboi, sportivă legitimată la CSA Steaua Bucureşti – LPS Buzău, a oferit un interviu site-ului sportivity.ro, în care a vorbit despre începuturile sale în atletism, despre ceea ce înseamnă munca unui sportiv de performanţă, despre pasiunile sale, a oferit sfaturi copiilor care vor să facă sport şi a dezvăluit care este cel mai mare vis al său: participarea la viitoarea ediţie a Jocurilor Olimpice, Tokyo 2020!
Talentul moştenit de la tată
Cum ai început tu sportul de performanţă? De ce ai ales atletismul?
Totul a început întâmplător. Adică nu m-am trezit eu dimineaţa şi am vrut să fac atletism. Profesoara mea de la şcoala generală, de la Liceul Pedagogic, mi-a spus că am anumite calităţi şi a luat legătura cu antrenorul meu de la Buzău, Gabriel Nicolau şi acesta, după ce a venit să mă vadă, m-a întrebat pur şi simplu dacă îmi doresc să practic acest sport. Mi-a spus că am calităţile necesare unui viitor atlet şi asta m-a convins şi am început să practic atletismul la 9 ani. Am practicat multe sporturi când eram mică, am făcut dans sportiv mai mulţi ani, mă duceam la înot, mă duceam şi să patinez. Ai mei au făcut sport. Şi tatăl meu a făcut atletism, apoi a fost fotbalist. Nu se câştigau prea mulţi bani din atletism, spre deosebire de fotbal, unde a avut şi cele mai mari performanţe. E greu mai ales atunci când ai o familie. A preferat să se muleze după chestiile astea. A facut sprint, la fel ca mine, dar pentru că în Buzău nu erau neapărat populare probele astea de sprint, mai mult de semifond de alergări mai lungi, a preferat să se îndrepte spre fotbal.
„Steaua m-a ajutat foarte mult!”
Cum a fost pasul de la LPS Buzău la CSA Steaua? Ai simţit o diferenţă?
Eu şi la acest moment alerg pentru LPS Buzău, având dublă legitimare cu CSA Steaua Bucureşti. Pentru mine, la acel moment, fiind foarte mică, semnarea contractului cu CSA Steaua a însemnat mult, Clubul Armatei fiind un club de seniori, iar eu fiind în primul an de juniorat. La Buzău, fiind doar un liceu, era greu să mă poată ajuta mai departe. Nu aveam nici unde să mă antrenez, de aceea a trebuit să fac pasul mai departe. Pentru că Steaua, repet încă o dată, pe mine m-a ajutat foarte mult, iar Liceul Sportiv n-a avut posibilitate. Am condiţii de pregătire, cantonamente.
Ce viitor crezi că are sportul buzoian? Sunt alţi sportivi de valoare?
Sunt plecată din Buzău de foarte mult timp, 90% din an petrecându-l în Bucureşti şi în cantonamente. Nu ştiu exact care mai este situaţia în oraş, însă sunt sigură că avem antrenori foarte buni acasă, oameni bine pregătiţi, gata să descopere şi să şlefuiască tinerele talente.
Unde te antrenai la Buzău? Se vorbeşte de ani de zile despre modernizarea stadionului de la intrarea în oraş. Ştii ceva despre asta?
Şi eu am primit promisiuni, că o să se facă, şi am înţeles că vor să înceapă lucrările la el de anul viitor (n.r. 2018). Am avut ocazia să discut cu domnul primar şi mi-a spus că proiectul este în lucru, că doresc să facă licitaţiile respective, şi să facă un stadion modern la Buzău, cu standarde înalte, unde să aibă loc şi competiţii internaţionale. La Buzău nu mă mai antrenez de ceva ani, excepţie făcând cele 2-3 săptămâni când mai ajung pe acasă. În perioada aceea de 2-3 săptămâni mă antrenez pe vechiul stadion de atletism, cel pe care îl ştim cu toţii. Cât despre modernizarea lui, am primit promisiuni şi asigurări din partea primăriei că lucrările de modernizare vor începe cât mai curând, având ca scop construirea unui stadion de atletism de standarde înalte.
Tot ce am făcut de la 9 ani până la 14 ani, tot ce am reuşit, a fost făcut pe stadionul acela vechi de la intrare în oraş, apoi când am ajuns la Steaua, am plecat de acasă şi am venit să mă pregătesc la Bucureşti. Acolo condiţii nu mai erau.
„Munca bate talentul!”
Cum arată o zi din viaţa sportivei Marina Baboi?
Ziua mea începe dimineaţa la ora 08.00 cu micul dejun. Primul antrenament din zi şi cel mai greu are loc la ora 10.00 şi ţine undeva în jur de 2-3 ore, în funcţie de specificul său. Urmează masa de prânz şi o oră sau două de odihnă. La ora 17.00 se desfăşoară cel de al doilea antrenament care ţine şi el în jur de două ore. Ziua se încheie cu cina şi nu în ultimul rând cu multă odihnă, după o zi grea. Că aşa te refaci cel mai bine.
Care e raportul muncă-talent?
În atletism există o vorbă: „munca bate talentul”. Evident că talentul este extrem de important atunci când practici un sport, dar cu toate acestea munca este de departe cea mai importantă în construirea carierei unui atlet. Sunt sportivi care poate sunt mai puţin talentaţi, dar care muncesc extrem de mult şi îşi depăşesc limitele. Trebuie să munceşti la fel de mult chiar dacă eşti talentat sau nu. Întotdeauna munca bate talentul.
Cum arată dieta ta? Ar trebui să fie foarte diferită dieta unui sportiv de cea a unui om normal?
Multă lume mă întreabă chestia asta şi au impresia că sportivii nu mănâncă nimic şi de aceea au condiţie fizică de invidiat. Dieta mea nu este una drastică, aşa cum probabil au impresia toţi din afara sportului. Să ştiţi că mănânc ca un om normal. Trebuie să mănânci lucruri care nu îţi fac rău, aşa că am o dietă perfect normală şi un stil de viaţă sănătos. Mănânc ce mănâncă toată lumea. Mănânc şi o prăjitură şi ciocolată câteodată, fără însă să exagerez. De fapt, tot ce contează este să duci o viaţă sănătoasă şi să ai o alimentaţie echilibrată. Şi da, îmi fac micile pofte uneori, fără a exagera. Cum v-am spus.
Partiparea la Jocurile Olimpice, cât toate medaliile
Visezi să participi la Olimpiada de la Tokyo?
Mi-aş dori să particip la Jocurile Olimpice din 2020, însă ştim cu toţii cât de greu se ajunge acolo. Visul oricărui sportiv este să participe măcar o dată în viaţa lui la Jocurile Olimpice, acesta fiind şi visul meu. Există un barem de calificare pe care trebuie să-l ating, care este totuşi destul de greu. Cu multă muncă însă nimic nu e imposibil. Rămâne cel mai mare vis al meu.
Ştiri din viitor: Marina Baboi, medaliată cu aur la Olimpiada din 2020 în proba de 100 m.
Ar fi ceva unic. Mai ales într-o probă care este dominată de ani buni de sportivii de culoare.
Ce ar însemna pentru tine o participare la Olimpiadă?
Participarea la Jocurile Olimpice ar însemna în primul rând cea mai bună performanţă din cariera mea, dar şi împlinirea unui vis. Face cât toate medaliile mele la un loc! Asta clar!
Ce şanse are atletismul românesc să se întoarcă acolo unde îi e locul?
La acest lucru nu ştiu dacă sunt în măsură să răspund eu. Vă pot spune însă că există în ţara noastră mulţi tineri extrem de talentaţi şi de muncitori care au toate şansele, cu puţin ajutor, să ducă atletismul românesc din nou pe culmi înalte.
Care e pentru tine cea mai mare performanţă din istoria atletismului românesc?
Nu cred că există o „cea mai mare performanţă”. Personal, consider că fiecare medalie în parte câştigată la concursurile de top precum Europene, Mondiale, Jocuri Olimpice este o adevarată performanţă care merită tot respectul nostru.
La ce ai renunţa pentru o medalie olimpică?
În sport, în general, renunţi la multe pentru visul tău. Acesta nefiind neapărat un lucru rău. Renunţi la viaţa dezordonată, la alimentaţia nesănătoasă, de multe ori renunţi la a sta lângă cei apropiaţi, fiind obligat să pleci în cantonamente un timp îndelungat. Însă toate astea merită, şi sunt sigură că nu o spun doar eu. Cred că fiecare sportiv renunţă la anumite lucruri, nu neapărat pentru o medalie olimpică, ci pentru sportul de performanţă în sine.
Mai ai unde să îţi pui medaliile şi diplomele?
Haha! Daaa!!! Mereu e loc pentru mai multe!!!! Nici eu nu mai ştiu câte medalii am.
Cum te văd prietenii tăi, familia şi cei de vârsta ta?
Persoanele care mă cunosc şi sunt apropiate, mă văd ca pe un om normal. Marina de acasă, care nu are legătură cu atletismul. Mă susţin şi mă apreciază, sunt sigură de asta, însă nu mă văd diferit şi nici nu se comportă cu mine altfel. Sunt aceeaşi!
Ai ceva din stilul lui Bolt? Ce ai vrea să iei de la el? Pentru că este o probă tehnica, nu e vorba doar despre viteză.
Imaginea şi idolul tuturor atletilor în probele de sprint e Bolt. Îţi dai seama că îl admir pentru tot ce a făcut, că a fost un model în sport. A schimbat nişte lucruri, nişte mentalităţi. A făcut foarte multe pentru sport! Nu cred că am neapărat ceva de la el, deşi mi-aş dori să am măcar 5% din talentul şi din voinţa cu care a reuşit să ajungă la performanţele impresionante pe care le are.
Îţi mai aduci aminte primul concurs la care ai participat?
Cu siguranţă. Deşi eram foarte, foarte mică, având doar 9 ani, îmi amintesc destul de bine. Nu prea ştiam eu ce se întâmplă exact, fiind primul meu contact cu un concurs de atletism, însă cu siguranţă a fost o experienţă ce m-a făcut să-mi doresc să continui în acest sport.
Cea mai bună performanţă, campioană internaţională a României la seniori
Dacă ar fi să alegi trei cele mai mari realizări ale tale, care ar fi?
Cu siguranţă cea mai bună performanţă a mea este titlul de Campioană Internaţională a României la seniori în proba de 100 m plat cucerit anul trecut. Iar apoi în „clasamentul meu” vin medaliile la Campionatele Balcanice iar apoi cele la Campionatele Naţionale.
Cât e de greu pentru un copil să devină un sportiv profesionist?
Nu cred că „greu” e neapărat cel mai bun cuvânt. Consider că dacă pui suflet şi îţi place ceea ce faci, nimic nu este greu. Nici măcar atunci când trebuie să faci anumite sacrificii. Totul devine o plăcere, iar tot ce faci, faci cu drag, nicidecum cu greutate. Nu contează domeniul. O faci de plăcere, o faci mai bine şi mai uşor!
Tu la ce vârstă ai început să concurezi în probele de seniori?
Nu ne dădeau voie până anul trecut (n.r. 2016). Deci la 17 ani.
Cum a fost prima selecţie la lotul naţional? Îţi mai aduci aminte?
A fost un pas important când am ajuns la lotul naţional de senioare. A fost o trecere care a avut loc destul de devreme, când aveam doar 15-16 ani. Eram cea mai mică de la lot! Singurul copilaş din cantonament, printre toţi marii sportivi pe care îi vedeam la televizor şi despre care auzisem tot felul de lucruri. Îmi aduc aminte cu drag de astfel de momente.
Îţi mai aduci aminte cum a fost când ţi-a cântat imnul pe podium pentru prima oară?
Îmi e foarte greu să vorbesc despre astfel de lucruri. Atâtea emoţii şi plângi şi e o încărcătură aşa mare, e foarte greu de explicat. Lucrurile astea le simt doar cei care ajung acolo, nu se poate descrie în cuvinte. Merită fiecare efort, fiecare sacrificiu, fiecare antrenament greu, în care ziceai că pleci şi ziceai că-ţi ajunge, că nu mai vrei să vii. Pentru minutul acela în care e doar pentru tine. Merită tot! Absolut tot!
Calităţi şi defecte
Trei cele mai importante calităţi ale tale. Dar trei defecte?
Cele mai importante calităţi ale mele cred ca sunt: AMBIŢIA, SERIOZITATEA, DĂRUIREA. Iar cele trei defecte ar fi ÎNCĂPĂŢÂNAREA, faptul că nu am de multe ori suficientă RĂBDARE şi sunt destul de SENSIBILĂ. Să ştiţi că majoritatea sportivilor nu au răbdare. Nu o să vezi sportivi calmi.
Cel mai greu moment din carieră?
Cred că cele mai grele momente din viaţa oricărui sportiv sunt cele în care eşti ţinut departe de stadion din cauza unor accidentări. Ne ferim foarte multe de ele, pentru că la o contractură sau o ruptură musculară, nu poţi să faci absolut nimic. Poţi să stai o lună, două, trei, ratezi concursuri, deşi ai muncit luni de zile. Am trecut şi eu prin chestii de astea, dar trebuie să mergi mai departe şi să o iei de la capăt.
Urmăreşti, practici şi alte sporturi?
Urmăresc cu interes aproape toate sporturile, însă atletismul este singurul pe care îl practic. Atunci când am timp urmăresc orice. Mă uit la volei, la baschet, ce găsesc la televizor.
Cum a fost la prima selecţie la lotul naţional? Cum ai simţit trecerea la lotul de seniori?
A fost un pas important. Faptul că am muncit mult şi că am avut anumite performanţe m-a ajutat să ajung la lotul naţional de seniori.
De ce proba ta favorită e cea de 60 m plat?
A fost primul concurs la care am participat şi prima probă câştigată. La finalul cursei, în capul meu de copil, s-au făcut nişte conexiuni şi am ştiut că asta vreau să fac de atunci. Nu este neapărat proba mea favorită. Iubesc în egală măsură toate cele trei probe la care concurez individual: 60 m, 100 m şi 200 m.
Cele mai bune sfaturi primite de la un sportiv?
Cred că cel mai important sfat primit de la marii sportivi ai ţării noastre a fost cel cum că fără muncă şi fără sacrificii nu există performanţă. De la toţi, toţi, toţi am auzit acelaşi lucru. Fără muncă şi fără sacrificii, nu poţi să faci nimic. Asta spun toţi sportivii. Cel mai important e să te trezeşti dimineaţa, să te duci la antrenament chiar dacă eşti obosit sau îţi e rău. Contează foarte mult chestiile astea şi atunci când ţi le spune un campion, altfel de motivează şi te ambiţionează mult mai mult.
10 medalii de aur în 2 luni. Îţi poţi pierde concentrarea? Cum te-ai simţit?
Am fost foarte fericită. A fost unul din cei mai buni ani ai mei, un an cu multe realizări. Am fost extrem de fericită că munca mea s-a concretizat şi sunt mândră că nu mi-am pierdut concentrarea în acea perioadă.
Simţi vreo diferenţă între concursurile în aer liber şi cele în sală?
În sală concurez doar la proba de 60 m plat, iar în aer liber la cele de 100 m şi 200 m. Pentru mine ambele sezoane sunt la fel de importante, fără a exista o diferenţă între ele. Îmi doresc să obţin performanţe cât mai bune atât în sală, cât şi în aer liber.
„E greu să faci performanţă în România!”
Cum ai fost răsplătită pentru performanţele tale?
Există premieri în bani din partea cluburilor pentru medaliile obţinute la campionatele naţionale. Pot să spun că aşa am fost şi eu răsplătită pentru munca mea.
Cine te susţine? Ai vreun sponsor?
Momentan nu am un sponsor şi sunt susţinută de cluburile pentru care alerg: CSA Steaua şi LPS Buzău. Le mulţumesc pentru că mă ajută şi îmi pot desfăşura activitatea. E o satisfacţie în plus. Sunt mulţumită, pentru că în urmă cu un an nu aveam parte nici măcar de aceşti bani.
Cât de greu e să faci sport de performanţă în România?
E destul de greu să faci performanţă în România, mai ales în sport, noi neavând condiţiile de care dispun cei din alte ţări. Însă cred că şi noi, la rândul nostru, putem reuşi să facem performanţe la nivel la fel de înalt ca cei din restul lumii. Sportul ar trebui să fie susţinut şi de oameni din afara lui, nu doar de cluburi şi de autorităţi.
Ce viitor are atletismul românesc?
Ar putea fi unul destul de bun. Viitorul atletismului românesc cred că este unul destul de bun, pentru că există mulţi sportivi, atât începători, cât şi deja experimentaţi, extrem de muncitori şi de talentaţi şi cu dorinţa de a face lucruri minunate pentru ţara noastră. Sunt sportivi care îşi doresc să facă lucruri minunate, începători sau experimentaţi. În România, e însă mai dificil decât în alte părţi.
Pe unde ai avut competiţii? Călătoreşti mult?
Am fost aproape peste tot în Europa. Am avut o competiţie în Columbia şi un European de cadeţi în Tblisi, Georgia. După concursuri, de obicei am o zi la dispoziţie în care pot să mă plimb şi să mă relaxez.
Păi şi la şcoală mai ajungi, mai ai timp?
La şcoală ajung cu porţia. Am meditatori, profesorii sunt înţelegători, de aceea am rămas cu şcoala la Buzău, la Liceul Sportiv. În orice caz, încerc să nu neglijez şcoala. 2 antrenamente pe zi, cel de dimineaţa e cel mai intens. Mănânc, mă odihnesc, învât pentru BAC că acum sunt clasa a 12-a. N-am de gând să fac o figură proastă şi încerc să învâţ când am timp liber. Nici de sărbători de fapt nu a fost vacanţă, în afară de ziua de Crăciun şi de Revelion.